În perioada 4-6 mai 2023, Universitatea „Transilvania” din Brașov a organizat conferința internațională cu titlul Ethical Values in Nowadays Society, the Ethics of Sustainable Development – from Education to Diplomacy.
În cadrul evenimentului, Universitatea din București a fost reprezentată de conf. univ. dr. Virgil Iordache, cadru didactic la Facultatea de Biologie a UB și cercetător în cadrul Centrului pentru Servicii Ecologice – CESEC „Dan Manoleli”, care a prezentat lucrarea CNECSDTI – Between procedure, substance and the mission of promoting ethics in research. Studiul, a cărui valoare științifică a fost foarte apreciată de organizatori, poate fi consultat aici și aici .
Organizatorii conferinței au propus o abordare științifică interdisciplinară în dezbateri și cercetări în materie de etică prin care au facilitat schimbul de idei și bune practici interinstituționale între participanți.
Au pornit de la premisa că, în contextul socio-economic internațional actual, Dezvoltarea Durabilă, prin pilonii săi, poate fi generatoare a unei noi paradigme de abordare etică în educație, economie și guvernare incluzivă din perspectiva unei noi diplomații – Diplomația Dezvoltării Durabile.
„Educația de calitate – parte componentă a pilonului social – a fost, încă o dată, subiectul principal al conferinței, inclusiv din perspectivă etică. Vizând o abordare de dezvoltare durabilă a educației și cercetării în învățământul superior, etica necesită conexiuni interinstituționale, atât la nivel național, prin intermediul consiliilor consultative naționale – Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU) și Consiliul Național de Etică pentru Cercetare Științifică, Dezvoltare Tehnologică și Inovare (CNECSTDI), precum și la nivelul instituțiilor de învățământ superior prin comisii de etică universitare. […]
Noua diplomație și atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă necesită implicarea societății civile și a mediului de afaceri, precum un echilibru dintre acțiunilor actorilor implicați. Astfel, etica și deontologia profesiilor liberale (medici, farmaciști, avocați, notari, arhitecți, evaluatori, auditori, consultanți, experți), precum și cea a administrației au completat agenda de discuții din cadrul celor trei piloni ai dezvoltării durabile”, a fost mesajul transmis de către organizatorii evenimentului.
Domeniile de interes predilecte ale profesorului Iordache sunt Ecologia generală, Deteriorarea mediului, Monitoring ecologic, Managementul diversității biologice, Biochimia, Ecohidrologia și Filosofia biologiei.
Mai multe detalii despre conferință pot fi consultate aici, iar programul integral poate fi accesat aici.


