fbpx

„Activitatea didactică are o dimensiune umană extraordinară, dar presupune și o dedicare pe măsură, dacă vrei să fie ceva de folos” – interviu cu Virgil Iordache

„Activitatea didactică are o dimensiune umană extraordinară, dar presupune și o dedicare pe măsură, dacă vrei să fie ceva de folos” – interviu cu Virgil Iordache

Conf. univ. dr. Virgil Iordache, cadru didactic al UB, a câștigat, în cadrul celei de-a patra ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „Cea mai prestigioasă publicație” în domeniul Științele Vieții și Pământului pentru volumul “On the possibility of accelerating succession by manipulating soil microorganisms in Plant microbiome paradigm”, publicată în 202 la Editura Springer-Verlag (Berlin-Heidelberg, Germania).

Domeniile de interes predilecte ale conf. univ. dr. Iordache sunt Ecologia generală, Deteriorarea mediului, Monitoring ecologic, Managementul diversității biologice, Biochimia, Ecohidrologia și Filosofia biologiei. Despre activitatea didactică de la Facultatea de Biologie a Universității din București și de cercetător în cadrul Centrului pentru Servicii Ecologice – CESEC Dan Manoleli”, precum și despre afinitatea pentru domeniul vast al biologiei, definită, prin excelență, „știința vieții”, precum și pentru filosofie, ne va vorbi în continuare chiar profesorul Virgil Iordache.

Reporter: Ce v-a motivat să concurați la cea de-a patra ediție a Premiilor Senatului Universității din București?

Virgil Iordache: Motivul principal pentru care am candidat la cea de-a patra ediție a fost de a susține instituția premiilor Senatului ca instituție meritocratică a Universității din București. Cred că are un rol important în consolidarea culturii organizaționale compatibile cu performanța. Al doilea motiv pentru care am candidat a fost să consolidez, în calitate de director de centru, imaginea grupului de cercetare pe care îl coordonez pentru poziționare în raport cu alte grupuri. Grupul nostru a mai aplicat și la alte secțiuni (articole și proiecte), nu neapărat ca să câștigăm, cât pentru a semnala că există producție și a exista o masă critică din care cei care selectează contribuțiile să poată alege ce merită premiat.

R.: Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu? E o carte interdisciplinară având în vedere că aveți ca domenii de competenţă ecologia, filosofia biologiei, biochimia, ecohidrologia?

V.I.: Obținerea acestui premiu înseamnă o validare instituțională a performanței cercetării din grupul inter-disciplinar în care a fost produsă. Le mulțumim celor care au decis acordarea lui. Această validare servește și pe plan didactic, având o funcție de semnalizare pentru studenți că e vorba de ceva serios în ce facem. Simpla publicare la edituri internaționale nu spune încă foarte mult, e nevoie de o confirmare internă, cumva administrativă.

De obicei nu scriu capitole singur. Când mi se trimite o invitație de la editori prefer să invit mai departe și alți colaboratori din diferite domenii conexe pentru ca pe baza acestor sinteze, cu sau fără dezvoltări conceptuale inovative, să aplicăm proiecte cu care să perenizăm activitățile de cercetare pe domeniul în care lucrăm. Un capitol poate fi mult mai dezvoltat decât este un articol de sinteză într-o revistă și, chiar dacă impactul ca citări este mai mic, el funcționează bine pentru a convinge evaluatorii, cel puțin a celor internaționali. Acum a fost o excepție, l-am scris singur pentru a profila puțin autoritatea personală în domeniu, e nevoie și de lideri recunoscuți, nu numai de echipe. În acest context, sinteza monografică produsă nu putea depăși zona mea de competență strictă în ce privește sinteza de informații. Dar, într-adevăr, preocupările de filosofia biologiei contribuie mult la lărgimea acestei zone prin faptul că din perspectiva filosofiei științei, cu instrumente la interfața dintre biologie teoretică și filosofia biologiei, se poate vedea mult mai ușor harta domeniului, felul cum complexitatea mediului este abordată în diferite feluri și se conturează subdomenii disciplinare și tradiții de cercetare, școli.

Ca să folosesc o analogie, e ca în Google Earth, filosofia unui domeniu științific permite să comanzi zoom-out, să vezi structurile mari, iar apoi prin zoom-in intri în subdomeniile care te interesează. În acest sens capitolul beneficiază de un model teoretic a ce este cunoașterea interdisciplinară.

Un aspect interesant ar putea fi că o formă mai simplă a reprezentărilor epistemice folosite în cercetare, sub numele de strategii de reducere a dimensionalității obiectelor și proceselor ecologice, e utilă și pe plan didactic. Din cartările mari, analitice, exhaustive la momentul producerii lor, din cărți și articole de sinteză, cum este și cel premiat, contururile mari și exemple convingătoare împreună cu mijloace de predare adecvate, care să capteze atenția și să trezească interesul cuiva aflat la început, pot fi  folosite pentru organizarea materiei. Începi cu o cartare a domeniului și apoi devine clar de ce prezinți mai departe ce urmează, care sunt relațiile între teme etc. În acest fel cercetarea acoperă costurile unui mod de predare la standarde internaționale, care nu ar putea fi acoperite altfel, bugetele pe didactic fiind sub ce ar fi necesar pentru o astfel de muncă.

R.: Pe lângă activitatea didactică, sunteți implicat în activități civice şi de voluntariat pe probleme de mediu, de reformă a sistemului de educație, ați fost director al unor proiecte naţionale şi internaţionale ale Universităţii din Bucureşti și sunteți și cercetător în cadrul Centrului pentru Servicii Ecologice – CESEC Dan Manoleli” / „Dan Manoleli Research Center for Ecological Services? Cum reușiți să le îmbinați, având în vedere că în fiecare sector ați avut rezultate notabile, e vorba de vocație, disciplină sau o muncă susținută? Sau o sinergie a acestora?

V.I.: Pentru a oferi o imagine mai vie cititorilor am să menționez câteva aspecte personale. La finalul liceului, prin 1987, mama insista să dau la medicină, era o modă la vremea respectivă și o industrie a meditațiilor asociată acestei cereri. Am fost de acord cu o singură condiție, să nu fiu medic, ci să mă ocup de cercetare în domeniul medical… Suna bizar, toată lumea visa să fie medic, profesia avea un prestigiu social mare. La vremea aceea mă interesa funcționarea creierului, cred că văzusem ceva interesant despre asta în revista Știință și tehnică. Printr-un concurs de împrejurări nu am putut să memorez partea de anatomie, nici nu eram prea motivat deoarece avusesem un profesor de biologie în liceu care nu ne-a prezentat convingător aspectele descriptive ale biologiei, tradițiile de cercetare în domeniu,  complementaritatea cu partea de funcționare. Cum pe vremea aceea se făcea armată lungă dacă nu intrai la facultate din prima, ca băiat, cu ce știam foarte bine, chimie și matematică, am întrebat un prieten unde să dau și mi-a sugerat biochimia. Mai trebuia să învăț un singur manual, biologia de clasa a XII-a, cu genetică și evoluționism. În plus, la biochimie erau numai șapte pe loc, iar în timp ce la secția de biologie erau circa 20 pe loc și se dădea și anatomie.

Mi-a convenit foarte bine sugestia pentru că perspectiva cercetării mi se părea clară. Privind retrospectiv pot spune că există indicii că aș avea o vocație a cercetării. Inițial am văzut-o strict ca cercetare științifică, apoi am înțeles că știința nu este de ajuns, chiar din facultate. Îmi aduc aminte cum mergeam la biblioteca facultății să citesc din tratatele de chimie fizică ale lui Murgulescu, în afara a ce se cerea la curs, și am văzut într-o notă de subsol că s-a demonstrat că spinul electronului nu provine din rotație, pur și simplu punctele de pe circumferința electronului ar fi trebuit să depășească viteza luminii… Am fost contrariat pentru că ni se comunicase numai modelul explicativ prin rotația, ca fiind pe înțelesul nostru, oamenii evitaseră să ne spun că spun e pur și simplu spin. Azi înainte să insist pe anumite modele și abordări ofer o contextualizare a tuturor. E ceea ce aș fi avut nevoie ca student, mi-ar fi satisfăcut interesele de cunoaștere, m-ar fi motivat. Dar poate că a fost o șansă, de fapt. Ca să înțeleg mai bine cu ce se ocupă știința, am ajuns să dau la filosofie împreună cu mulți colegi studenți biologi, a fost un entuziasm imediat după evenimentele din 1989. Povestea este lungă, dezvoltată organic prin întrebări inițiale, cunoștințe noi, perspective noi care deschid alte orizonturi, alte întrebări. E vorba așadar și de vocație, și de sinergie.

În chestiunea muncii, în comunism era o glumă: decât mult și fără rost, mai bine puțin și prost… Munca în sine nu are valoare, trebuie organizată bine, vocația și sinergiile aduse la standarde serioase, fără cădere în veleitarism, prin proiecte și programe. Evenimentele de socializare, schimburile de idei, sunt importante, dar nu suficiente. Sunt de părere că e nevoie de două lucruri pentru o muncă de folos: o validare din partea unei autorități la început, ca să știi unde te afli (urmată apoi de disconfortul evaluării colegiale permanente a produselor științifice și a proiectelor), și noțiuni manageriale serioase, fie ale tale, fie ale cuiva din echipă.

Doi profesori au jucat din această perspectivă roluri foarte important pentru mine: Mircea Flonta, filosof, în înțelegerea ce înseamnă să faci ceva serios și Angheluță Vădineanu pentru ce înseamnă management de la nivel de proiecte la dezvoltare instituțională. Pe fondul teoretic și științific mă depărtez de unele idei ale dumnealor destul de mult, dar în ce privește instrumentele de gândire și organizare, ele se regăsesc în tot ce fac. Nu există nici un confort în a accepta lucruri, realitatea unor stări de fapt care poate pe moment nu îți convin. Trebuie să ai disponibilitatea de urmări un scop pe termen lung prin efort susținut, fără a uita pauzele, decuplările pentru relaxare.

Preocuparea civică a venit numai după ce am observat că sunt limitat în urmărirea scopurilor de cercetare și didactice de cadrul instituțional, de disfuncționalități, că mergem cu frâna de mână trasă. Am activat civic inițial ca o investiție pentru a putea face mai târziu ce mă interesa de fapt, într-o abordare utilitaristă. Am descoperit o lume cu totul diferită de ce știam, cu propriile ei regularități obiective, iar pentru acțiune potrivită m-a ajutat foarte mult ce am învățat la facultatea de filosofie în domeniul social, moral politic. Tolul major formativ pentru mine în legătură cu viața civică l-au avut regretatul profesor Mihail-Radu Solcan, care mi-a coordonat lucrul la licență, și domnul profesor Romulus Brâncoveanu, care mi-a dat posibilitatea ca student să contribui cu câteva texte în Sfera Politicii. Nu aș fi ajuns să operez în spațiul civic cu succes fără poarta deschisă de profesorul Madeea Axinciuc spre revista Idei în Dialog, care mi-a creat prin interacțiunea cu oamenii de acolo obișnuința de a scrie publicistică și înțelegerea a ce înseamnă ierarhie de valori, în raport cu care mă plasam la coadă.

Este important de spus, poate, că atâta vreme cât am fost „reformist” contribuțiile mele au tins să fie prea provocatoare, cu efect pozitiv limitat. De vreo cinci-șase ani prin niște împrejurări personale contribuțiile civice nu mai sunt din perspectivă utilitaristă, au mai degrabă un caracter de dar din preaplin, ca să zicem așa. Succesul științific sau filosofic nu mă mai preocupă în sine. Urmăresc fenomenele sociale și politice relevante pentru educație și cercetare și, când mi se pare că ar putea fi spus ceva de folos, fac o propunere editorilor.

În concluzie, unele elemente de vocație în domeniu au fost integrate într-o perspectivă managerială, convergentă inițial cu ideea de proiect de viață în sens heideggerian, cu efort și disciplină auto-impuse. Ulterior proiectul de viață s-a extins spre alte niveluri.

R.: Cartea dvs, “On the possibility of accelerating succession by manipulating soil microorganisms in Plant microbiome paradigm”, a fost publicată la celebra editură Springer-Verlag (Berlin-Heidelberg, Germania), un grup editorial cu care dvs. de altfel ați mai colaborat. Cum ați reușit această performanță? Aveți în plan să o publicați și în limba română?

V.I.: În 2009 publicasem un articol de sinteză într-o revistă, iar un profesor indian care lucra la Springer și care voia să editeze o carte în domeniul articolului respectiv mi-a trimis o invitație să scriu un capitol. Am invitat și câțiva colaboratori să se alăture și am livrat cât de bine puteam, simțindu-mă onorat, ca esticii cărora li se dă o șansă să arate ce pot face. Astfel de contribuții nu sunt remunerate și cedezi drepturile de autor, avantajul este că imediat după publicare cartea e în 250-300 de biblioteci de prestigiu ale lumii. Relația s-a dezvoltat, fiind convenabilă de ambele părți, editorii au vorbit între ei, au venit alte invitații și către mine și către colegi din echipă și lucrurile au ajuns unde suntem acum. La capitolul premiat am primit mesaje de la oameni din Australia, Statele Unite ale Americii, Germania, care s-au regăsit citați și care mi-au trimsi și alte publicații pentru viitor. Pentru noi a fost o cale de semnala pe plan internațional că putem face ceva serios și de a depăși o situație internă a cărților din zona academică pe care nu o puteam schimba. Durata procesului, până la reacții și recunoaștere, a fost de circa zece ani.

Aceste contribuții nu pot fi publicate în limba română, ele aparțin Editurii Springer. Aș putea scrie o carte de sinteză în limba română cu aceeași bibliografie cumulată, dar nu există o piață și o cerere pentru asta. O carte în limba română în domeniu nu ar putea fi folosită pentru proiecte de cercetare, pentru că nu intră în suficiente biblioteci internaționale. Ceea ce  intenționez să fac la un moment dat este să public un manual (textbook) folosind structurile, cartările din aceste sinteze, la o editură internațională, după aducerea lor la zi, urmând fișele corelate ale disciplinelor de care m-am ocupat (Ecologie generală, Deteriorarea mediului, Monitoring ecologic, Managementul diversității biologice). De exemplu, Springer oferă această oportunitate. S-ar putea face ușor dacă instituția „anului sabatic” ar fi funcțională, în absența ei poate fi un proiect pentru după pensionare, sau poate fi cedată ideea cuiva care vrea să îl ducă la bun sfârșit, un cadru didactic tânăr.

R.: Publicația pentru care ați primit această distincție este o lucrare extrem de riguroasă, fie și dacă ținem cont doar de volumul uriaș de informații pe care îl conține, metodele și instrumentele moderne și inovative folosite, graficele inserate, structura riguroasă și o bibliografie variată. Ce ne puteți povesti despre acest proiect, care este ideea de bază, cum ați valorificat-o pe parcurs și cât timp v-ați dedicat pentru a termina cartea?

V.I.: Am să prezint ideea de bază prin analogie cu istoria și dezvoltarea socială: cum se schimbă societatea, care sunt legitățile de schimbare a ei, și în ce măsură putem interveni pentru a grăbi schimbarea sau a încuraja o anumită tendință? Se poate observa imediat cât de plin de controverse e domeniul. Ceva similar se poate formula despre o „societate” de organisme. Există o populație de concepte și de teorii care descriu obiectele supraindividuale formate din organisme din mai multe specii care coexistă în același spațiu: unele diferă în funcție de compoziție (cât de diferite sunt speciile cărora le aparți organismele), altele în funcție de scară (cât de mari spațial sunt „societățile” de organisme), altele în funcție de felul cum sunt gândite relațiile dintre organisme (de la individualism atomizant la un soi de organicism supraindividual), altele în funcție de procese dominante în respectivele „societăți” (stochastice, deterministe). Termenul general pentru toate aceste aspecte este de complexitate : complexitatea naturală abordată prin strategii de simplificare a ei, biologia și ecologia nu pot produce principial teorii unitare, ca în fizică, nu poate descoperi legi ale naturii în sens propriu, ci numai pachete de modele complementare care oferă viziuni simplificatoare asupra entităților complexe (obiecte și procese). Diversitatea ce apare e de tip teoretic. Șa ea se adaugă o diversitate metodologică, abordările teoretice pot lucra uneori cu metode specifice, sau pot avea metode comune între ele. E necesară și o sinteză a metodologiilor, care în capitolul premiat e făcută numai parțial, cu accent pe cele care nu sunt ubicue în domeniu și care ar putea ajuta la formularea de răspunsuri oferind perspective proaspete.

Întrebarea care m-a interesat în capitol este în ce măsură „societățile” formate din plante și  microorganismele din sol pot fi modificate într-un sens dorit, manageriate, prin acțiune asupra microorganismelor, de exemplu prin adăugarea anumitor specii în sol. E o temă de interes fundamental, dar cu mize aplicative imediate : cum refacem cât mai repede un ecosistem distrus, cum revegetăm cu costuri minime zone industriale cu aspect de deșert, cum sunt în industria minieră. Am evitat să folosesc termeni tehnici din domeniu pentru că ei sunt asociați, sunt resurse conceptuale pentru anumite abordări particulare, de interes aici fiind cartarea tuturor abordărilor, sesizarea legăturilor dintre ele și formularea de recomandări din perspectiva tututor, pe cât posibil.

Ca o observație colaterală, un ochi de filosof al științei poate observa analogii teoretice între domeniul ecologiei/biologiei și cel al științelor sociale, este documentată și o migrare a unor concepte și metode dintr-un domeniul în altul, astfel încât domeniile co-evoluează la scara de timp a unui secol. Conținutul specific, disciplinar, este total diferit (deși unele modele matematice pot fi prezente în ambele ștințe), fiind specificat de ceea ce se poate măsura în biologie și ecologie, respectiv științie sociale, dar tipurile de abordări și concepte sunt uneori asemănătoare structural. Reacția uzuală la o privire pe termen scurt, neavizată, este de a reproșa biologizarea științelor sociale, respectiv ideologizarea, eventual, a științelor biologice și al ecologiei (prin preluarea de exemplu a individualismului, sau holismului social). E adevărat că cercetătorii angajați social tind să prefere cam aceleași scheme conceptuale în știința biologiei și ecologiei, pentru că le folosesc impropriu, pentru a justifica acțiuni sociale încă din starea teoretică, nu pentru a produce cunoaștere obiectivă.

În realitate, din punct de vedere epistemic nu avem de a face numai cu un schimb teoretic inter-disciplinar, par să existe și niște structuri formale de nivel mai înalt ambelor științe, care pot fi extrase prin cercetare filosofică a invarianțelor. Dar aceasta este altă temă de discuție, asociată unei direcții de cercetare din filosofia științei reprezentată cel mai bine la noi de profesorul Ilie Pârvu.

R.: Care sunt rezultatele obținute și, totodată, contribuția dvs. la dezvoltarea și înțelegerea domeniului vast al biologiei?

V.I.: Nu cred că pot vorbi pe scurt unei audiențe largi despre aceste eventuale contribuții, dacă într-adevăr ele există. Cunoașterea în sens propriu nu cred poate fi făcută accesibilă celor care nu sunt în domeniu, putem face numai o simplificare a ei care riscă să fie folosită la altceva, viziuni asupra lumii proprii ale receptorului etc. Pentru a minimiza acest risc mi se pare că e de dorit o prezentare comparativă, cu plusuri și minusuri, limite, a produselor științifice proprii în comparație cu altele. De asemenea, este prea devreme să menționez eventuale rezultate. Rezultatele și contribuțiile vor fi cele care vor fi citite și citate, care vor fi folosite pentru avansarea frontului cunoașterii fundamentale și pentru a rezolva probleme concrete. Sunt indicii că unele lucruri de folos ar putea fi în chestiunea interpretării procesului de evoluție prin selecție din Originea speciilor, o reconstrucție pe care am folosit-o apoi în context aplicativ obținând multe resurse financiare, deși proiectul filosofi respectiv nu l-am finalizat în toate implicațiile sale. Altceva interesant ar putea o metodologie inovativă pentru evaluarea rolului plantelor în procese de diferite scări cuplate care contribuie la producerea serviciilor ecosistemice, dezvoltată împreună cu colegii din universitate și din alte instituții, în care introducem modele de cuplare între procesele ecologie și hidrologice, între scări diferite, pornind de la trăsături ale plantelor măsurate efectiv la scara plantelor și variabile măsurate ale terenului care intră direct în modelarea hidrologice la scara așa ziselor unități de discretizare ale modelelor de curgere pe versant și eroziune. Avem un proiect pe direcția aceasta tocmai aprobat într-o competiție de elită, cercetare exploratorie, și avem o succesiune de proiecte de cercetare aplicativă neîntreruptă de zece ani care a dus la aceste idei. La alte idei reacțiile nu au fost la fel de favorabile, există realmente un risc să vii cu lucruri noi în România în unele domenii, pentru că nu prea are cine să te critice avizat. Sunt foarte importante evaluarea internațională și consolidarea comunității prin reintegrarea unor cercetători care au validare internațională indiscutabilă, ne pot ajuta și pe cei care am încercat să facem ceva aici.

R.: Sunteți un autor prolific, ați publicat multe cărți, un număr și mai însemnat de articole, rezultate în urma unor cercetări științifice riguroase. Având în vedere cele două direcții, preferați mai degrabă munca” de cercetare, percepută ca oarecum „sterilă”, realizată în laborator și pe teren,  sau seminare interactive cu studenții dvs.?

În prima parte a carierei vedeam activitatea didactică drept ceva în plus, mă interesa cercetarea, eram centrat pe idei. Cu timpul am început să prețuiesc foarte mult și activitatea didactică, are o dimensiune umană extraordinară, dar presupune pentru asta și o dedicare pe măsură, dacă vrei să fie ceva de folos. Prin anumite împrejurări am ajuns să lucrez foarte mult cu studenții la nivel de licență, mult mai mult decât mi-aș fi dorit la începutul carierei, și atunci mi-am zis: asta are trebuie să aibă un sens, ce-ar fi să fac ceva care nu e numai pentru salariu. Am luat la citit literatura pedagogică internațională, există reviste de specialitate, și am inclus elemente ce țin de gândirea critică, abordări practice, proiectare etc. S-a dovedit a fi un gând de folos, am reacții bune de la colegele studente și colegii studenți. Ulterior le-am descoperit și în matricea competențelor produsă de minister, de care nu știam. Un efect interesant al didacticului a fost că am început să tratez cercetarea nu numai prin prisma ideilor, ci și a oamenilor, nu în sensul de resurse umane, ci de persoane, cu motivațiile și proiectele lor de viață. Un student nu este o resursă umană în formare, e o persoană cu toată complexitate ei. Acest lucru a ajutat mult cercetare, în sensul că am știut mai clar cu cine să lucrez, cine nu e făcut pentru asta, deși e în sistem etc. Dacă ar fi un experiment ca să aleg ori, ori, aș alege cercetare. Avantajul e că într-o universitate de cercetare avansată ca a noastră poți să faci cercetare și să și formezi oameni la master și doctorat. Deocamdată nu mă ocup cu asta, ci cu cercetare avansată și predare la ciclul de licență, o situație din care am avut foarte mult folos personal, existențial.

R.: Dacă nu v-ați fi dedicat Științelor Vieții și Pământului, credeți că ați fi reușit să performați în domeniul filosofiei, domeniu în care de altfel sunteți și licențiat? Ne-am putea aștepta ca pe viitor să vă reorientați, de exemplu, spre beletristică în care să reciclați direcții filosofice, cum ar fi, de exemplu, cartea „Lumea Sofiei”, semnată de Jostein Gaarder?

V.I.: Ați atins un punct sensibil, care la momentul respectiv m-a afectat. Am ratat susținerea doctoratului în filosofie după nenumărate amânări pentru că nu am avut timpul necesar pentru a face ceva serios. Toate ciornele pe hârtie pentru finalizare sunt într-o sacoșă mare undeva pe lângă birou… nu le-am aruncat. Puteam să finalizez formal într-un climat de lucru normal, dar acest climat de lucru nu a existat și nu există. Mai datorez și un articol pentru rolul într-un proiect de tinere echipe al unui filosof al biologiei, și acela e în ciornă nefinalizat. Nu am ambiția de a relua și finaliza această teză, dacă împrejurările vor permite cel puțin cartea respectivă merită terminată. Articolul am obligația să îl scriu și public, o voi face.

Când am absolvit Facultatea de Biologie deja mă inițiasem în filosofie și am vrut să renunț să profesez biologia ca să termin Filosofia. Nu s-a putut, a trebuit să mă întrețin cumva, și în acest context am acceptat propunerea să fiu preparator în universitate, cu gândul de a relua proiectul mai târziu, ceea ce am și făcut. La fel ca și în cazul științei, la întrebarea privind rezultatele, nu știu ce aș fi făcut în filosofie. Simplele interese nu sunt suficiente, e nevoie de dedicare, de integrare într-o comunitate de oameni cu preocupări convergente, de exercițiul supunerii la critici, la respingeri și validări, este un proces, nu e one man show. N-are rost să ne îmbătăm cu apă rece, cum se spune, cu propriile vise din tinerețe. Nu mă voi orienta spre beletristică, știu deja că nu am un talent deosebit în domeniu. În liceu am fost într-un cenaclu literar, am publicat apoi și câteva poezii în diverse reviste, dar și aici ai nevoie să consumi enorm de multă literatură, să intri într-o lume cu specificul ei, ca să iasă ceva care e de folos, când ai talent, dacă îl ai. Nu cred că poți să faci literatură printre picături. La fel ca și în cazul experienței cu filosofia, lucrurile pe care le știu și fac la un anumit nivel, să zicem de inițiere, mă ajută în activitatea științifică și civică. Scriu foarte repede, bine structurat, tot felul de texte, din care unele se pare că sunt de un oarecare folos.

R.: Din perspectiva dvs. de specialist, ar fi cărțile de filosofie de căpătâi și/sau filosofii pe care i-ați recomanda unui student, aflat într-o etapă în care caută multe răspunsuri și-și conturează percepția asupra existenței și a lumii?

V.I.: E o întrebare la care poate răspunde în mod avizat un cadru didactic în domeniul educației filosofice, sau un intelectual public de prestigiu. Pot să spun, ca pe o curiozitate, cu ce am început eu: „Povestiri despre om”, de Noica (repovestire a „Fenomenologiei spiritului”) și „Repere pe drumul gândirii”, de Heidegger (traducere de Liiceanu și Kleininger), ambele apărute în comunism. La prima carte, ultima parte nu am putut să o înțeleg, era prin anul 1 la biologie, și mi-a luat încă vreo 15 ani să înțeleg ce vrea Hegel. La a doua mi s-a părut că am înțeles tot, ceea ce acum mi se pare absurd. Amândouă m-au motivat să abordez facultatea respectivă.

Am o experiență în acest moment cu cartea „Despre destin”, semnată de Liiceanu și Pleșu, e proaspătă. Din micul dumnealor turnir (schimb epistolar din prima parte a cărții) se vede foarte clar diversitatea abordărilor în chestiunea lumii și existenței, precum și ce ar putea în mod rezonabil să urmărească cineva care nu dorește să specializeze tehnic în domeniu, ce competențe să își dezvolte, ce atitudini să aibă, fără a căuta un răspuns tranșant, definitiv, chiar dacă se centrează prin opțiunea personală inevitabil cel puțin o vreme, urmând poate să treacă la alta mai târziu, nu în mod necesar. Metafora „deschiderii centrate” mi se pare folositoare, ești centrat pe ce crezi și ești deschis ca să nu fii fundamentalist la propriu, sau la figurat. Ar putea fi o carte interesantă pentru o persoană tânără.

R.: Parcursul dvs. profesional este un exemplu de continuitate, diversitate, perseverență și excelență. Ați avut o afinitate atât pentru chimie, cât și pentru filosofie, continuând apoi cu un masterat, doctorat în ecologie pe probleme de ecotoxicologie, urmate de alte două, în curs de finalizate, în filosofie pe probleme legate de teoriile evoluţiei biologice şi culturale și altul în geologie pe probleme de modelare integrată a proceselor implicate în eroziunea solului. Cât de important este ca un student să își găsească „drumul” lui și să rămână consecvent?

Realizările profesionaleau însemnătatea lor, însă din punctul meiu de vedere, altceva e important, că suntem cu toții persoane umane cu valoare infinită. Decisiv nu este atât ce facem în raport cu standarde anistorice, sau prin comparație cu oameni din societăți mai civilizate, ci în raport cu „talanții” pe care i-am primit și contextul vieții noastre. Este esențial să facem alegeri bune, ghidate de valori perene, nu oportuniste, orientate spre valori și interese de moment, care vin și pleacă. Dacă aș fi crezut, internalizat, aceste lucruri de la începutul carierei probabil că aș fi putut contribui cu mult mai mult și la știință.

Cred că un student cu greu își poate găsi „drumul” lui fără îndrumători, iar aici funcția tutoriatului nu poate fi de mare folos, ea are accent administrativ. Drumul ți se deschide prin anumite persoane, modele, autori de cărți care poate că nici nu mai trăiesc acum, dar sunt aici prin cărțile lor. Drumul se deschide prin întâmplări, situații, care permit alegeri de un fel sau de altul, în care cu o cârmă care nu e mare orientezi vasul existențial amplu. Dacă aceste modele și persoane nu se văd, dacă o studentă sau un student nu e convins de ce întâlnește în imediata apropiere, poate că e bine să caute. Dacă nu știe unde să caute cineva poate să îi sugereze, să îi deschidă porți fără să forțeze alegeri, instituția poate oferi oportunități în viața academică în afara orelor efective, cum văd că și face tot mai mult. Cum e să asiști la conferința unui deținător de premiul Nobel pe viu ? Poate că nu avem bani pentru astfel de invitați, dar putem să aducem între noi personalități care să orienteze destine. Profesorii sunt cei care dau și note, niciodată un student nu va putea detașa să îi privească numai ca pe modele. Și, cum știm, nimeni nu e profet în universitatea lui. Alți oameni pot avea astfel de roluri formative.

Unii oameni spun că numai unii avem un drum real, cei care fac ceva deosebit în viață, alții cred că toți oamenii au un drum al lor, indiferent cât de aparent obișnuit e ce fac. Când eram student făceam parte din prima categorie, căutam excepționalul, acum mă regăsesc în cealaltă, excepționalul e un caz particular al firescului. Esențial este ca odată găsit drumul, dezvăluit de împrejurări și oameni, să facem tot ce e rezonabil de făcut pentru al urma, dar fără a fi rigizi. Drumul e al nostru, nu noi suntem al lui. Nu spun al meu, ci al nostru, există o relația subtilă între perspectiva individuală și comunitară care nu se rezolvă ideologic, e nevoie de discernământ, de mișcare permanentă, nu e echilibru fix. Pentru a nu deveni captivi în propriul proiect de la un moment dat e bine să avem mereu cel puțin o cale de rezervă, cea mai bună alternativă a negocierii cu viața, ca să parafrazez o sintagmă din teoria negocierii. O astfel de cale presupune niște investiții la început, dar se amortizează la prima blocare a drumului principal, când ai pe unde să o iei. Ulterior se poate debloca și drumul pe care îl vedeai, și revii, urmează sinergii, noi căi devin vizibile, subiect de alegeri potențiale.

R.: Cum considerați că ar mai putea stimula excelența didactică și de cercetare Universitatea din București?

 V.I.: Pentru a putea formula avizat păreri despre aceasta ar trebui să am informațiile pe care le au conducătorii de instituție. De aproape un an am fost numit într-un Consiliu de administrație al unui institut de cercetare național ca expert în domeniul de cercetare respectiv și am învățat că reprezentările de la nivel operațional sunt numai întâmplător fezabile, că pot fi chiar disfuncționale dacă insiști pe ele dacă ți se pare bune. Nu ajung ideile generale în acest domeniu, e nevoie de infomații concrete despre structura resurselor, distribuirea climatului de lucru între unități funcționale etc. Lucrurile sunt foarte delicate. Sunt sigur că dacă există și alte posibilități conducerea universității deja le are în vedere, am încredere în competența și buna dumnealor credință.

Pe de altă parte, a formula idei poate fi util ca bază de selecție de către top management. O idee ar putea fi să avem în fiecare an o conferință a unui laureat al de Premiului Nobel, cu Aula Magna plină până în ultimul rând de la balcon, cu onorariul internațional uzual.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Accept all Services