Universitatea din București i-a acordat, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat marți, 25 aprilie 2023, distincția de Doctor Honoris Causa profesoarei Diane F. Halpern, autoarea unuia dintre cele mai utilizate și cunoscute teste de măsurare a gândirii critice, „Halpern Critical Thinking Assessment”.
Profesoara Diane F. Halpern, decan emerit al Facultăţii de Știinţe Sociale la Minerva Schools, Statele Unite ale Americii, și profesor de psihologie emerit la Claremont McKenna College, SUA, este cercetătoare remarcabilă, apreciată și premiată la nivel internaţional pentru activitatea sa în domeniile psihologiei, pedagogiei și gândirii critice. De asemenea, în 2021, profesoara Diane F. Halpern a fost recunoscută de evaluarea Universităţii Stanford din Statele Unite ale Americii ca fiind printre primii 2% dintre oamenii de știință din întreaga lume.
Profesoara Diane F. Halpern a abordat în cercetările sale și modul în care diferențele de sex influențează abilităţile cognitive, oferind o sinteză cuprinzătoare în „Sex Differences in Cognitive Abilities” (2012), și a prezentat o nouă perspectivă asupra modului în care femeile își pot crea o viață de succes pe plan profesional și familial în cartea „Women at the Top: Powerful Leaders Tell Us How to Combine Work and Family” (2008).
Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa profesoarei Diane F. Halpern reprezintă forma cea mai potrivită de recunoaștere a meritelor unei personalități remarcabile în domeniile științelor și un semn de apreciere pentru contribuția constantă în cercetare. Tot în acest an, The Society for Experimental and Cognitive Science (American Psychological Association) îi va decerna și Premiul pentru întreaga carieră.
Evenimentul de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa a avut loc marți, 25 aprilie 2023, începând cu ora 12:30, în Sala Senatului Rectoratului Universității din București (Șoseaua Panduri nr. 90).
Răspunsul la Laudatio poate fi citit aici.