Universitatea din București va găzdui, pe 21 noiembrie 2025, o masă rotundă organizată în cadrul proiectului CIVIS „Archaeological Citizen-science Project: Local & International Civic Inclusive Engagement” (ArcheOPENLAB), cu sprijinul Workshop-ului Național de Antichitate Clasică și Știință Civică.
Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul „D. Pompeiu” din sediul Facultății de Istorie (Strada Academiei 14, București, etaj 2), dar și online, pe platforma Zoom.
Acest Open Lab își propune să prezinte experiențele Universității Autonome din Madrid (UAM) și ale Universității Naționale și Capodistriene din Atena (NKUA), precum și implementarea unei abordări participative în arheologia socială, ilustrată printr-o școală de vară desfășurată la Marea Neagră, coordonată de un profesor al Universității din București.
Prezentările vor fi susținute de profesori de la UAM și NKUA implicați în proiecte de arheologie publică, alături de cadre didactice și cercetători ai Universității din București care derulează proiecte arheologice cu potențial de a integra o perspectivă de arheologie publică. De asemenea, vor participa specialiști cu experiență în inițiative de tip citizen-science.
Agenda cu programul evenimentului poate fi accesat aici.
ArcheOPENLAB continuă obiectivele CIVIS Open Lab Heritage for All: Citizen Participation and Social Innovation, coordonat de Javier Salido Domínguez (UAM) din 2021.
Open Lab-ul urmărește crearea unui spațiu colaborativ, creativ și incluziv în care universitățile partenere CIVIS lucrează împreună cu comunitățile locale pentru integrarea siturilor arheologice în viața socială și economică a localităților. Un obiectiv esențial este internaționalizarea arheologiei prin participarea activă a cetățenilor în procesele de cercetare și descoperire a patrimoniului.
Prin inițiative inovatoare și prin implicarea universităților în proiecte de citizen-science dedicate arheologiei, Open Lab-ul generează un impact pozitiv asupra comunităților, întărind arheologia publică și promovând incluziunea persoanelor cu diversitate funcțională în activitățile de cercetare.
Evenimentul de la Universitatea din București va evidenția modelele, ideile și direcțiile de lucru ale Open Lab-ului, subliniind importanța dezvoltării științei participative în arheologie. Beneficiile acestei abordări sunt semnificative: protejarea pe termen lung a siturilor, consolidarea cadrului legal, creșterea implicării comunităților și a actorilor locali. Proiectele de acest tip pot transforma siturile arheologice în resurse turistice și educaționale valoroase pentru publicul larg și pentru studenți, oferind în același timp experiențe accesibile și informative.
Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile aici.




