Voluntari din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, pregătiți să devină Ambasadori pentru Geoparc

Voluntari din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, pregătiți să devină Ambasadori pentru Geoparc

În perioada 12-15 iulie 2023, voluntari din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, și din Geoparcul aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte, au participat la tabăra de formare a tinerilor Ambasadori pentru Geoparc.

Evenimentul a avut loc pe teritoriul Geoparcului Oltenia de sub Munte, în localitatea Costești, și a reunit 19 tineri din cele două geoparcuri. În premieră, anul acesta au participat tineri din două teritorii Geoparc din România.

Trei dintre participanții taberei au primit titlul de Ambasador pentru Geoparc, datorită activității importante desfășurate în ultimii ani, în calitate de voluntari. Tinerii voluntari au participat la ateliere teoretice și practice, abordând următoarele teme: „Geoparcul aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte”, „Rolul tinerilor în Geoparcurile Internaționale UNESCO”, „Voluntarii pentru Geoparc din Țara Hațegului”, „Valori personale și educație emoțională”, „Cum ajunge un teritoriu Geoparc Internațional UNESCO”, „Tips & tricks pentru o prezentare bună”, „Conservarea naturii în Parcul Național Buila-Vânturarița” sau „Meseria de ghid montan”.

Pe lângă participarea la ateliere, voluntarii au avut ocazia să descopere povestea satului Costești pe traseul intitulat Vatra Satului Costești, din Geoparcul Oltenia de sub Munte, parcurgând câteva trasee de drumeție.

De asemenea, implicarea și devotamentul de care au dat dovadă lectorii i-au ajutat pe tineri să descopere importanța  titlului de Ambasador pentru Geoparc. Printre aceștia îi menționăm pe: Florin Stoican (GAUODSM), Cristian Ciobanu (GIUTH), Bianca Iorgoni (GIUTH), Laura Istrate (freelancer), Alexandu Andrășanu (GIUTH), Alina Ciobanu (Drag de Hațeg), Monica Popescu (Parcul Național Buila-Vânturarița), Laurențiu Bălintescu (GAUODSM).

„Pentru mine e întotdeauna o mare plăcere și bucurie să lucrez cu tineri, pentru viitorul lor mai bun. Tabăra tinerilor ambasadori de la Costești a fost o oportunitate pentru tinerii voluntari din geoparcurile Țara Hațegului și Oltenia de sub Munte de a se cunoaște, de a-și împărtăși experiențe, de a-și prezenta și cunoaște reciproc teritoriile”, a afirmat Florin Stoican, director al Geoparcului aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte.

„Tinerii trebuie să fie implicați în luarea deciziilor la toate nivelurile. Pentru a avea tineri bine pregătiți, care să-și asume reprezentarea comunității lor, trebuie să-i implicăm, să-i motivăm și să-i formăm. Este ceea ce s-a întâmplat în Geoparcul Oltenia de sub Munte. Doar respectând principiul ,,de jos în sus” al geoparcurilor putem avea reprezentanți ai tinerilor în Forumul Național al Geoparcurilor din România, în Rețeaua Geoparcurilor Europene și în Rețeaua Globală a Geoparcurilor”, a declarat Cristian Ciobanu, coordonatorul echipei de voluntari din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului

„Nu pot să numesc doar unul, fiindcă am avut foarte multe de învățat de la toți trainerii pe care i-am avut și care au susținut cursurile de aici. Fiindcă am devenit ambasador oficial al Geoparcului, sper să reprezint cu mândrie Țara Hațegului pe mai departe, în tot ceea ce fac, să dau din experiența mea și altor oameni, să nu țin lucrurile pentru mine, să le împărtășesc tuturor”, a spus Bianca, Ambasadoare pentru Geoparc.

Emanuela Opreanu și Mara Alimpescu, ambele din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, au primit titlul de Ambasador pentru Geoparc pe baza activităților desfășurate. Ceilalți participanți la tabără au posibilitatea să primească și ei acest titlu dacă, pe parcursul unui an, își demonstrează implicarea în activități de voluntariat pe baza unui portofoliu. 

„Este prima dată când particip în tabăra de formare a tinerilor Ambasadori. A fost o experiență extraordinară. Atelierul meu preferat a fost cel cu Laura Istrate, unde mi-am cunoscut colegii și am ajuns să mă cunosc și pe mine mult mai bine. Pe viitor sper să continui să fac voluntariat și să mă întâlnesc cât mai mult cu tinerii din Geoparcul Țara Hațegului”, a spus Adelina Predoi, unul dintre cei mai tineri voluntari ai Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului.

Tabăra de formare a tinerilor Ambasadori pentru Geoparc a fost susținută exclusiv de Adaconi, compania care investește constant în tineri și care este unul dintre principalii parteneri ai Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului. Mai multe informații despre activitățile derulate de Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului al UB pot fi accesate aici și aici.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services