În perioada 10 – 12 mai 2021, profesorii și doctoranzii Universității din București sunt invitați să participe la un workshop de metode de analiză cantitativă în „R”. Desfășurat prin intermediul platformelor Google Meet și Google Classroom, cursul face parte dintr-un amplu program strategic de formare și dezvoltare a competențelor academice în cadrul Universității din București.
Adresat cadrelor didactice și doctoranzilor în domeniul științelor sociale din cadrul UB, cursul include cinci sesiuni de câte o oră și jumătate, care încep în fiecare dintre cele trei zile la ora 10:00. Formator în cadrul cursului, pentru care au fost selectați maximum 10 participanți, va fi prof. Elena Druică, cadru didactic la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București.
Conținutul modulelor va fi adaptat cerințelor concrete ale cursanților, astfel încât la finalul celor cinci întâlniri participanții să poată redacta secțiunile 3 (Data, measurement and method) și 4 (Results) din articolul științific. De asemenea, se va pune accent pe modul în care rezultatele obținute în analiza cantitativă sunt comparate cu rezultatele deja existente în literatura de profil, astfel încât să poată fi elaborată secțiunea de discuții (secțiunea 5) a lucrării de cercetare.
Persoanele interesate pot accesa formularul de înscriere aici și pot scrie pentru mai multe detalii formatoarei Elena Druică la adresa elena.druica@faa.unibuc.ro sau lui Iulian Bălţătescu, coordonator al Biroului de Învățare Continuă al UB, la adresa iulian.baltatescu@unibuc.ro.
Competențe vizate în cadrul proiectului
- Abilitatea de a opera cu elemente de statistică de dificultate moderată;
- Abilitatea de a opera în R;
- Abilitatea de a redacta corespunzător rezultatele analizei cantitative și de a le integra într-un material științific;
- Abilitatea de a raporta rezultatele analizei cantitative la rezultatele existente în literatura de profil și de a elabora secțiunea de Discuții din lucrarea de cercetare.
Mai multe detalii despre acest workshop, precum și despre celelalte cursuri incluse în programul strategic de formare și dezvoltare a competențelor academice în cadrul Universității din București sunt disponibile pe pagina programului.