În perioada 11-12 martie 2021, Facultatea de Litere și Centrul de Cercetări de Etnologie și Folclor din cadrul Universității din București organizează online, pe platforma Google Meet, workshop-ul „Cronica unei pandemii anunțate. Lecții și discursuri despre pandemie”.
Evenimentul științific, structurat în patru secțiuni tematice, se va desfășura pe parcursul a două zile. Persoanele interesate de participarea la eveniment se pot conecta accesând acest link și pot consulta programul integral al workshop-ului aici.
În comitetul de organizare al reuniunii, Universitatea din București este reprezentată de lect. univ. dr. Adrian Stoicescu, cadru didactic al Facultății de Litere, iar conf. univ. dr. Alexandru Nicolae, profesor în cadrul aceleiași facultăți, face parte din comitetul științific al evenimentului.
Prof. univ. dr. Bogdan Ștefănescu și conf. univ. dr. Cristian Bogdan de la UB vor susține alocuțiuni în deschiderea evenimentului.
Profesorilor de la UB și specialiștilor în etnologie și folclor li se vor alătura și participanți din alte centre universitare – de la Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Craiova, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași sau Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău.




