Joi, 31 octombrie 2024, echipa proiectului SciResCareer va organiza, începând cu ora 14:00, un nou eveniment din seria „Zi de Știință”, intitulat Granturile ERC – Cum să construiești o aplicație de succes.
Evenimentul va avea loc în Sala P03 a Clădirii Administrative a Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza” din București (Șoseaua Cotroceni, nr. 32, sector 6).
La întâlnirea moderată de lect. univ. dr. Mariana Chioncel, cadru didactic la Facultatea de Chimie a UB, sunt invitați doi cercetători: dr. Mihaela Florea, cercetător la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, și dr. Costin Raiciu, profesor la Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti.
Printre aspectele ce vor fi incluse în agenda evenimentului se numără o scurtă prezentare a granturilor ERC, perspectivele aplicantului&beneficiarului, respectiv a evaluatorului, dar și o sesiune de întrebări și răspunsuri cu cei doi invitați.
Granturile ERC au fost create în anul 2007 și finanțează cercetători creativi de orice naționalitate și vârstă, pentru a derula proiecte în Europa. Există patru tipuri de finanțări și anume Starting Grants, Consolidator Grants, Advanced Grants și Synergy Grants.
Mai multe informații despre invitați
Mihaela Florea este doctor în Chimie din anul 2003, titlu obținut la Universitatea din Louvain la Neuve (Belgia). În februarie 2004, s-a alăturat grupului de cataliză de la Facultatea de Chimie a UB, unde și-a început cercetările pe cataliză eterogenă, în special pe oxidarea catalitică selectivă.
Din anul 2017, a început colaborarea cu Institutul Național de Fizica Materialelor, iar din anul 2021 este șefa Grupului Materiale catalitice și cataliză. În centrul intereselor de cercetare ale invitatei se află proiectarea materialelor pentru aplicații moderne de cataliză și energie. Aceasta include sinteza și investigarea proprietăților noilor oxizi metalici, carburi metalice, nitruri și oxinitruri și proiectarea de noi abordări pentru sinteza materialelor de tip perovskit cu halogenuri organice-anorganice cu proprietăți feroelectrice pentru aplicații fotovoltaice. Activitățile sale de cercetare se concentrează, de asemenea, pe dezvoltarea de electrocatalizatori pentru reacțiile OER, HOR și ORR și utilizează materiale 2D, precum grafenele și MXenele pentru aplicații catalitice, cum ar fi disocierea apei, hidrogenarea chimioselectivă și reacțiile de oxidare selectivă.
Costin Raiciu este profesor la Universitatea Politehnica din București, unde conduce grupul Netsys. Absolvent al Universității Politehnica din București (studii de licență, 2003: studii de masterat, 2004), își susține doctoratul la University College London în anul 2011. Activitatea sa vizează zona de rețele, sisteme de operare și verificare.
Principala sa activitate include proiectarea și implementarea Multipath TCP [RFC8684, RFC6356], virtualizarea ușoară (LightVM [SOSP17] și FlexOS [ASPLOS22]) și verificarea (Symnet[SIGCOMM’16], BF4 [Sigcomm’20]). Costin Raiciu a condus numeroase proiecte de cercetare, inclusiv un ERC Starting Grant (CORNET), ERC Proof of Concept (SafeNet), FP7 (Change), H2020 (Trilogy 2, Superfluidity, SSICLOPS, Unicode) și UEFISCDI (Mobil4).
Programul integral al evenimentului este disponibil aici.
Activitatea are loc în cadrul proiectului SciResCareer – Centrul Regional de Orientare și Consiliere în cariera de Cercetător – București-Ilfov – de la educație preuniversitară la cercetare avansată..
Proiectul SciResCareer este finanțat în cadrul PNRR/C9/ Investiția „i10 – Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM” și are o valoare totală de 900.000 de euro.
Conceput drept parte a structurii organizatorice a Universității din București, centrul SciResCareer va deservi întreaga comunitate științifică din universitățile și institutele de cercetare aflate sub coordonarea Academiei Române, institutele naționale de cercetare-dezvoltare aflate în coordonarea MCID și companiile private care desfășoară activități de CDI din regiunea de dezvoltare București-Ilfov.
Astfel, misiunea centrului SciResCareer este de a fi un punct de contact unic pentru studenți, doctoranzi, cercetători tineri și seniori, cadre didactice implicate în activitatea de cercetare, medici, economişti, ingineri, antreprenori și alte categorii socio-profesionale care doresc să exploreze și să își dezvolte o carieră în cercetare.
Perioada de implementare a proiectului SciResCareer (cod 4/16.11.2022) este 1 aprilie 2023 – 31 martie 2026. Valoarea totală a proiectului este de 900.000 euro, cu o contribuție a Uniunii Europene de 750.000 euro. Mai multe detalii cu privire la proiectul SciResCareer pot fi consultate aici.