Zilele Porţilor Deschise la Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Zilele Porţilor Deschise la Facultatea de Psihologie și Științele Educației

20 martie, 2017 in Actualitate, Știri

Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universităţii din Bucureşti organizează, în perioada 27-31 martie 2017,  „Zilele Porţilor Deschise”, campanie de informare şi promovare a ofertei educaţionale, în cadrul căreia sunt prezentate specializările şi numărul de locuri disponibile, condiţiile de admitere, curriculumul propus și profesorii titulari, perspectivele de angajare după absolvire.

Prin acest eveniment anual, Facultatea de de Psihologie și Științele Educației vine în întâmpinarea liceenilor, invitându-i să participe, în spațiul modern, dinamic și primitor din str Ana Davila nr. 28 (zona Cotroceni), la o serie de activități specifice, realizate de studenţi împreună cu profesorii lor.

Activitățile vor avea loc zilnic, între orele 9:00-18:00.

Toți cei interesați să călătorească în lumea plină de culoare și provocări a spiritului uman se vor bucura de numeroase experiențe interactive și atractive:
– Proiecții de filme educaționale și cu tematică psihologică
– Prezentări ale programelor de studii oferite de FPSE
– Cursuri deschise și activități outdoor
– Dezbateri şi workshopuri
… și multe alte surprize.

Programarea vizitelor de grup se face prin e-mail la adresa secretariat@fpse.unibuc.ro

Mai multe informații pot fi accesate pe site-ul Facultății de Psihologie și Științele Educației

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.