Vineri, 6 decembrie 2019, Universitatea Europeană CIVIS a organizat „Ziua Primarilor”, un eveniment care a reunit reprezentanți ai celor opt universități, dar și ai comunităților locale și regionale, pentru a inaugura Biroul reprezentativ al CIVIS din Bruxelles, și pentru a discuta oportunitățile pe care consorțiul CIVIS le va aduce comunităților sale locale.
Inaugurarea biroului reprezentativ al consorțiului CIVIS din campusul Usquare, Bruxelles
Rectori, președinți și reprezentanți ai Comisiei Europene, dar și oficiali regionali, au participat la inaugurarea biroului reprezentativ al CIVIS de la Usquare. Printre aceștia îi putem menționa pe prof. Eugenio Gaudio, Președintele CIVIS și rectorul Universității Sapienza din Roma, fl. Themis Christophidou, Directorul General al Comisiei Europene pentru Educație, Tineret, Sport și Cultură și dl. Pascal Smet, secretar de stat din zona capitalei Bruxelles.
În cadrul evenimentului, prof. Gaudio a prezentat viziunea ambițioasă și strategia consorțiului CIVIS privind construirea unei universități civice europene.
„La douăzeci de ani de la procesul Bologna, întâmpinăm provocarea de a dezvolta pricipiile fondatoare ale Europei, într-un spațiu universitar integrat și „glocal” (global + local), cu activități didactice și de cercetare inovatoare și responsabile, în care studenții, cadrele universitare, cercetătorii și personalul auxiliar se pot mișca liber și pot colabora pentru o implicare civică temeinică.”
Doamna Christophidou a felicitat consorțiul CIVIS și a prezentat viziunea Comisiei cu privire la universitățile europene. Aceasta a subliniat că rețeaua CIVIS și Inițiativa pentru Universității Europene, în ansamblu, „nu sunt proiecte obișnuite, ci reprezintă o adevărată revoluție”. Comisia Europeană va susține financiar acest proiect, pe termen lung, pentru a pune în practică inițiativele CIVIS, a reiterat doamna Christophidou.
Ceremonia de inaugurare s-a încheiat cu prezentarea plachetei biroului CIVIS și cu câteva cuvinte de mulțumire din partea domnului Smet care consideră că înființarea biroului reprezentativ al consorțiului CIVIS în „inima” Europei reprezintă un moment favorabil care va impulsiona dezvoltarea regiunilor Bruxelles și Europa, printr-un „schimb de calitate în cunoaștere și cercetare”.
Peste o sută de invitați au fost prezenți la marcarea acestui moment, o etapă esențială în dezvoltarea unei Universități civice europene.
Sesiune despre cooperarea între instituțiile de învățământ superior și partenerii regionali ai Comitetului European al Regiunilor
Cu acest prilej, a fost organizată o masă rotundă a fost organizată la Comitetul European al Regiunilor la care au participat reprezentanți ai universităților și ai comunităților locale și regionale respective. La eveniment s-a discutat despre oportunitățile de colaborare dintre acestea în vederea realizării unei universități civice europene, în ansamblul pan-european. Sesiunea a fost deschisă de prof. John Goddard de la Universitatea Newcastle din Marea Britanie, care a prezentat rolurile și definiția unei universități civice. Acesta a subliniat responsabilitatea universităților de a aduce Europa mai aproape de cetățenii săi, cu o aplecare deosebită asupra locurilor de proveniență a acestora.
„O universitate civică acționează pe scena globală, dar este implicată și la nivel local pentru a face față provocărilor și pentru a profita de oportunitățile din societate, din orașul și regiunea de proveniență (…) O universitate civică își respectă angajamentul față de societate (firme, autorități publice și comunitate) în misiunile de didactice și de cercetare”.
În cadrul acestui eveniment, s-au împărtășit exemple de experiențe eficiente de cooperare între universități și orașele de proveniență ale acestora, care vor inspira proiecte viitoare comune din rețeaua CIVIS. În acest fel, nevoile consorțiului CIVIS de educație, cercetare și inovare ale consorțiului CIVIS vor fi adaptate nevoilor provocărilor locale.