În perioada 29-30 septembrie 2023, studenți și cadre didactice de la Facultatea de Chimie a Universității din București au organizat o serie de evenimente care au transformat Noaptea Cercetătorilor Europeni într-o experiență unică pentru toți participanții.
Astfel, echipa Facultății de Chimie au pregătit pentru copiii de toate vârstele o serie de jocuri și experimente spectaculoase care au dezvăluit secretele chimiei și impactul acesteia asupra sănătății și activității noastre. Chimia are un rol semnificativ în activitățile cotidiene și în sănătatea noastră, fiind implicată în sinteza de medicamente, produse cosmetice și de curățenie. Prin cercetare și dezvoltare continuă în acest domeniu, chimia contribuie la îmbunătățirea calității vieții, la prevenirea și tratarea bolilor.
Astfel, membrii comunității academice a UB au fost invitați la evenimentele organizate în cadrul proiectului ReCoNnect în Parcul Liniei pe 29 septembrie 2023 (16:00-22:00) și în Măgurele pe 30 septembrie 2023 (14:00-20:00), precum și la Casa Universitarilor pe 29 septembrie 2023 (16:00-21:00) unde au avut ocazia să interacționeze cu cercetători pasionați și să afle mai multe despre cum ne influențează chimia viața de zi cu zi prin experimente pline de lumină, culoare, farmec, strălucire și mister.
„Haideți alături de noi să explorăm lumea fascinantă a substanțelor și a reacțiilor chimice într-un mod interactiv, provocator și captivant. Nu ratați această oportunitate de a experimenta, de a vă distra și de a învăța în același timp! Aducem știința în comunitate și vă oferim șansa de a descoperi magia și utilitatea chimiei. Cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Chimie a Universităţii din Bucureşti vă invită să descoperim împreună impactul chimiei asupra sănătăţii prin jocuri şi experimente spectaculoase la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2023! Vă așteptăm cu nerăbdare să explorăm împreună frontierele științei!”, transmit organizatorii.




