În ultima perioadă, conform tradiției concursurilor, s-au desfășurat etapele finale ale mai multor concursuri naționale și internaționale, la care au participat și studenții Facultății de Fizică a Universității din București, obținând rezultate remarcabile care confirmă calitatea absolvenților de liceu care aleg să studieze fizică la UB.
În ordine cronologică, prima competiție la care studenții Facultății de Fizică au participat este Concursul Naţional Studenţesc de Fizică, desfășurat la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în perioada 12-13 aprilie 2024. Concursul s-a desfășurat sub coordonarea Consorțiului „Universitaria” al Facultăților de Fizică din țară, având o participare din toate centrele universitare membre ale acestui consorțiu: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din Craiova.
Studenții Facultății de Fizică a UB au obținut trei premii I – Alexandru Strâmbei (anul I), Andrei Cristian Opincă (anul II) și Andrei Marin (anul III), un premiu II – Anton Moinescu (anul I), un premiu III – Octavian Ianc (anul III), două mențiuni – Nichita Gherec (anul II) și Andrei Constantin (anul IV).
Studenții Facultății de Fizică au participat la Concursul de fizică generală pentru studenții în inginerie „Ion I. Agârbiceanu”
Anul acesta, pentru prima dată, studenții Facultății de Fizică au participat la Concursul de fizică generală pentru studenții în inginerie „Ion I. Agârbiceanu”, organizat de Departamentul de Fizică, Facultatea de Științe Aplicate, Universitatea Naţională de Știință și Tehnologie Politehnica București și Societatea Română de Fizică. Concursul a avut o participare internațională, iar Mihai Dragomir, student în anul al II-lea la programul de licență al Facultății de Fizică, a reușit să se claseze pe poziția a II-a, după cele două probe prevăzute în concurs: proba teoretică și proba experimentală.
Cel mai recent rezultat remarcabil obținut de studenții Facultății de Fizică este clasificarea în TOP 10 (al 8-lea punctaj și clasare pe poziția a 9-a) a echipei României la Concursul Internațional Plancks Physics League Across Numerous Countries for Kick-Ass Students organizat de The International Association of Physics Students.
Ediția din anul acesta a avut loc în perioada 24-26 mai 2024 la Trinity College Dublin din Irlanda. La concurs au participat 49 de echipe din 22 de țări. Din echipa care a reprezentat România au făcut parte trei studenți de la Facultatea de Fizică a Universității din București: Andreea Silvia Goia, Cayuss Andrei Mihăițoaia, Andrei Cristian Opincă, toți fiind colegi în anul II de studiu la programul de licență Fizică în limba engleză. Acestei echipe i s-a alăturat Theodor Iosif, student în anul IV la la Oxford University.
Raportându-ne la gradul de complexitate al subiectelor, care implică necesitatea unor cunoștințe avansate de fizică, rezultatul obținut de echipa participantă la ediția din acest an a Concursului internațional Plancks este cu atât mai valoros, cu cât toți studenții sunt înmatriculați în anii mici ai programelor de licență.
„Îi felicităm pe studenți Facultății de Fizică pentru rezultatele remarcabile obținute la concursurile la care au participat și sperăm că performanțele lor vor fi un exemplu pentru ganerațiile viitoare de studenți fizicieni”, au transmis reprezentanții Faultății de Fizică a UB.
„Nu în cele din urmă, dorim să le mulțumim tuturor colegilor noștri, cadre didactice care, de-a lungul perioadei premergătoare acestor concursuri, au sprijinit pregătirea acestora și au întocmit subiecte în pentru etapele locale ale concursurilor „Dragomir Hurmuzescu” și „Planks”. De asemenea, dorim să transmitem mulțumirile noastre Asociației Studenților Fizicieni a Universității din București (membră a The International Association of Physics Students), care s-a implicat în selectarea echipei care a reprezentat Facultatea de Fizică la concursul internațional PLANKS”, au completat aceștia.




