Vineri, 1 noiembrie 2024, începând cu ora 14:00, Școala Interdisciplinară de Studii Doctorale a Universităţii din Bucureşti (ISDS-UB) – Interdisciplinary School of Doctoral Studies – invită doctoranzii, membrii comunității academice ai UB, comunicatorii de știință, precum și publicul larg la Întâlnirea anuală a doctoranzilor Școlii Interdisciplinare a Universității din București.
Evenimentul va avea loc la Sala Consiliului de Administrație din clădirea Rectoratului Universității din București (Șoseaua Panduri, nr. 90, Sector 5).
Întâlnirea are următoarele obiective: de a facilita comunicarea și colaborările interdisciplinare ȋntre doctoranzi; de a face cunoscute comunității academice, comunicatorilor de știință și publicului larg temele de cercetare și abordările științifice ale doctoranzilor Scolii Interdisciplinare.
Pentru atingerea acestor obiective, fiecare doctorand va prezenta ȋn limba engleză, oral (fără suport electronic), ȋn doar 5 minute, ȋntr-un limbaj accesibil nu numai doctoranzilor din alte domenii, ci și celor nefamiliarizați cu investigațiile științifice, tema sa de cercetare, modul de abordare a acesteia și stadiul cercetărilor sale. La ȋncheierea fiecărei prezentări, participanții pot adresa întrebări doctoranzilor.
Despre ISDS-UB
Interdisciplinary School of Doctoral Studies a fost înființată în anul 2018, cu scopul de a oferi tinerilor cercetători oportunitatea de a-și desfășura cercetarea într-un mediu de cercetare interdisciplinar. Studiul și cercetarea la ISDS-UB sunt organizate exclusiv în limbi de circulație internațională, în toate cele 19 domenii de doctorat în care Universitatea din București oferă studii doctorale, dar și în cadrul unor grupuri de cercetare și de pregătire interdisciplinară (IRTG-uri) în care profesorii, cercetătorii și doctoranzii din diferite domenii colaborează în vederea realizării unor cercetări orientate pe teme complexe.
În prezent, patru astfel de grupuri sunt funcționale:
- Mind, Language, and Cognition-Biology, care reunește profesori și doctoranzi din domeniile informatică, lingvistică, matematică, psihologie și filosofie;
- Complex Systems Disentanglement through Data Analysis, care reunește profesori și doctoranzi din domeniile geografie, matematică, fizică și sociologie.
- Natural Resources & Social-Ecological Systems, care reunește profesori și doctoranzi din domeniile geologie, geografie, istorie și științe politice.
- Higher Education Studies. Policies, institutions and people in the transition from modernity to a post-industrial world (HES), care reunește profesori și doctoranzi din domeniile științei educaționale, istorie, filosofie, științe politice și sociologie.
Următorul concurs de admitere la ISDS-UB va fi organizat în anul 2025. Mai multe informații privind procesul de admitere, precum și date privind evenimentele viitoare sunt disponibile pe site-ul Școlii Doctorale.




