Centrul de Studii și Dialog Interreligios și Intercultural din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” a Universității din București a organizat pe 28 mai 2025 simpozionul internațional cu tema „A Comparative Analysis of Theological and Religious Education in Romania and Türkiye”.
Simpozionul interreligios l-a avut moderator pe părintele asist. univ. dr. Valentin Ilie, coordonatorul Centrului de Studii și Dialog Interreligios și Intercultural. Dezbaterea temei religioase a avut loc în Sala Consiliu a Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” a UB.
Evenimentul a reunit cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București și de la Facultatea de Teologie a Universității din Şırnak, Turcia, parteneri într-o colaborare academică de lungă durată, derulată prin programul Erasmus, care presupune mobilități universitare de predare și schimburi de studenți.
Simpozionul a avut ca scop promovarea dialogului academic și interreligios prin cunoașterea reciprocă a metodelor de educație religioasă – instituțională, comunitară, culturală și socială – aplicate în cele două țări.
Participanții au analizat sistemele tradiționale și moderne de educație teologică și religioasă, modalitățile de formare a personalului de cult, strategiile de promovare a culturii religioase, precum și provocările actuale din acest domeniu.
Lucrările prezentate au oferit o imagine complexă asupra tipologiilor didactice și curriculare, a evoluției istorice a acestora, precum și a modului în care sunt percepute și adaptate în contextul contemporan. Printre titlurile referatelor susținute se numără:
-
A History of Institutional Religious Education in Romania in the 20th Century – pr. Prodecan prof. univ. dr. Daniel Pestroiu
-
Religious Education in State Schools in Modern Turkey – prof. univ. dr. Hüseyin Güneş
-
Education on the History of Islamic Sects in Türkiye – prof. univ. dr. Fevzi Rençber
-
Core Subjects and Didactic Specifics of Orthodox Theology Faculties in Romania – pr. prof. univ. dr. Radu Petre Mureșan
-
Pre-university Theological Education in Romania: Tradition and Present-Day Realities – pr. lect. univ. dr. Aurel Mihai
-
Theology Education in Türkiye: Past and Present of Theological Faculties – prof. univ. dr. Kasım Ertaș
-
Methods of Promoting Religious Education among Children and Youth – pr. lect. univ. dr. Mihail Burlacu
-
Religious and Cultural Policies in the Early Years of the Republic of Türkiye – prof. univ. dr. İsmet Tunç
-
The Transmission of Religious Education in the Context of Contemporary Influences – pr. asist. Valentin Ilie
-
Religious Education in Türkiye between Tradition and Modernity – prof. univ. dr. Ahmet Özalp
-
Approaching Religious and Theological Education for Youth and Children through Church Media: Interfaith and Intercultural Perspectives – pr. dr. Ștefan Sfarghie
La sfârșitul simpozionului, membrii programului Facultății de Teologie Ortodoxă din București și ai delegației Universității din Șirnak și-au exprimat bucuria participării la acest dialog interreligios, sperând la o colaborare viitoare, în scopul împărtășirii modurilor de predare a religiei atât în cadrul instituțiilor teologice, cât și în cele de stat.




