Joi, 19 iunie 2025, Departamentul de Lingvistică al Facultății de Litere a Universității din București invită studenții, cercetătorii și pasionații de lingvistică la o nouă ediție a Ciclului Conferințelor Centrului de Lingvistică Teoretică și Aplicată, intitulată „An empirical investigation on finiteness, control and raising: The status of ‘subject’ in complement clauses in Greek”.
Evenimentul se va desfășura începând cu ora 18.00, în format online, pe platforma Google Meet pe link-ul disponibil AICI.
Invitatul acestei conferințe va fi profesorul Vassilios Spyropoulos, cadru didactic la Universitatea Națională și Capodistriană din Atena, universitate parteneră din Alianța CIVIS.
Profesorul Vassilios Spyropoulos va susține o prelegere despre „An empirical investigation on finiteness, control and raising: The status of ‘subject’ in complement clauses in Greek.”.
Informații despre Centrul de Lingvistică Teoretică și Aplicată
Misiunea CLTA este să stimuleze cercetarea lingvistică de performanţă, formarea tinerilor cercetători şi schimbul de informaţii cu specialişti din ţară şi din străinătate; de asemenea, să asigure legarea învăţământului de cercetarea cea mai recentă şi mai performantă şi să transmită rezultatele prin aplicaţii în didactica limbii (inclusiv a limbii române ca limbă străină) şi prin forme de consultanţă lingvistică. În acest scop, sunt prevăzute mai multe tipuri de activităţi, printre care și organizarea de întâlniri periodice între specialişti, colocvii şi conferinţe ale catedrei, constituirea de cercuri şi colocvii studenţeşti în domeniul limbii şi comunicării.
Activitatea Centrului de Lingvistică Teoretică şi Aplicată este legată şi de activitatea Cercului de Lingvistică al studenţilor, în cadrul căruia, studenţii, împreună cu profesorii din Departament, lucrează la un proiect de alcătuire a unui corpus de limbă folosit pe internet.
Mai multe informații pot fi accesate pe site-ul Facultății de Litere a UB aici.




