Judecătoarea Simina Tănăsescu, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universității din București a fost aleasă noua președintă a Curții Constituționale a României (CCR). Prof. univ. dr. Simina Tănăsescu va fi președinta CCR timp de trei ani.
Numită judecător al CCR de Președintele României în 2019, pentru un mandat de 9 ani, prof. univ. dr. Simina Tănăsescu este absolventă a Facultății de Drept a Universității din București (1991) și a obținut titlul de Doctor cu mențiunea « foarte bine cu felicitările juriului » la Facultatea de Drept și Științe Politice a Universității „Aix-Marseille III” (Franţa, 1997).
Cu o experiență vastă, prof. univ. dr. Simina Tănăsescu predă la Facultatea de Drept a Universității din București cursuri în domeniile Drept constituțional, Contencios constituțional, Sistem normativ al Uniunii Europene și Metodologia cercetării juridice. Este, din 2006, îndrumător de lucrări de doctorat și post-doctorat în științe juridice.
A participat în calitate de director, cercetător sau raportor naţional în numeroase proiecte cu finanţare naţională sau internaţională. A desfăşurat activitate profesională sau de reprezentare a statului român în cadrul mai multor instituţii europene (Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti, Agenţia pentru Drepturi Fundamentale, Grupul de experţi independenţi al Consiliului Europei) şi a fost reprezentantul societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii în perioada 2009–2011.
De-a lungul carierei sale, a îndeplinit funcția de formator la Institutul Național al Magistraturii (2004 – 2019) și la Institutul European din România (2005 – 2019). De asemenea, a fost profesor invitat la universități din spațiul european, precum Universitatea din Poitiers, Universitatea din Bordeaux sau Universitatea „Paris I Panthéon”.
A fost distinsă cu premiul „Andrei Rădulescu” acordat de Uniunea Juriștilor din România în 2002 pentru lucrarea „Interpretarea Constituției. Teorie și practică”, iar în 2008 a primit, de la aceeași instituție, premiul „Hanibal Teodorescu” pentru cartea „Constituția Românei – comentariu pe articole”. În 2011 i-a fost conferită, de către Președintele Republicii Franceze, decorația „Ordre national pour mérite” în grad de cavaler, iar în 2018, decorația „Légion d’honneur” în grad de Cavaler.
Mai multe detalii cu privire la activitatea prof. univ. dr. Simina Tănăsescu pot fi consultate aici.
© foto: presidency.ro

