Vineri, 17 octombrie 2025, a avut loc conferința „STREAM. CHIMIA fără granițe”, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, Casa Corpului Didactic Brăila și Școala Gimnazială „Ion Creangă” Brăila. Evenimentul a reunit profesori de chimie din județ, precum și elevi pasionați de această disciplină, interesați să descopere noi perspective de învățare și aplicare a chimiei prin prisma conceptului STREAM (Science, Technology, Reading, Engineering, Arts, Mathematics).
Facultatea de Chimie a Universității din București a fost reprezentată de conf. univ. dr. habil. Iulia Gabriela David, prodecan al facultății, conf. univ. dr. habil. Octavian Pavel și lect. univ. dr. Adriana Gheorghe. Cadrele didactice au susținut prezentări și au participat la discuții privind rolul educației chimice în formarea gândirii critice și creative a elevilor, precum și importanța colaborării dintre mediul universitar și cel preuniversitar.
Înainte de conferință, reprezentanții Facultății de Chimie au avut o serie de vizite la patru colegii din Brăila – Colegiul Național „Nicolae Bălcescu”, Colegiul Național „Nicolae Iorga”, Colegiul Național „Ana Aslan”, Colegiul Național Pedagogic „D.P. Perpessicius” – precum și la Școala Gimnazială „Ion Creangă”. Scopul acestor întâlniri a fost promovarea chimiei și a oportunităților educaționale oferite de Universitatea din București.
Elevii s-au arătat entuziasmați de discuțiile purtate și de informațiile primite, manifestând un interes deosebit pentru varietatea carierelor pe care le pot urma absolvenții din domeniul chimiei.
Impresionați de inițiativele Facultății de Chimie, mulți dintre elevi au promis că vor participa la evenimentul „Student pentru o zi la Facultatea de Chimie”, care va avea loc în luna noiembrie 2025. Activitatea le va oferi posibilitatea de a experimenta, pentru o zi, viața de student la Universitatea din București și de a descoperi mai îndeaproape fascinanta lume a științei chimiei.




