Marți, 10 noiembrie 2025, Universitatea din București va organiza workshopul „Managementul stresului în viața de student: provocări și resurse”. Susținut de prof. univ. dr. Florinda Golu, cadru didactic la Facultatea Psihologie şi Științele Educației, evenimentul va avea loc în Sala 106 a Facultății de Sociologie și Asistență Socială (Şos. Panduri 90), începând cu ora 14:00.
Workshopul va oferi studenților un spațiu de reflecție, relaxare și învățare experiențială, unde vor putea descoperi metode practice de gestionare a stresului și anxietății, prin tehnici de educație experiențială (jocuri, reflecție, colaborare), exerciții de mindfulness și relaxare, activități creative și discuții deschise în grup.
Înscrierea participanților, în limita celor 25 de locuri disponibile, are loc în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie 2025 și se realizează prin competarea acestui formular.
La finalul evenimentului, studenții vor înțelege mai bine cum reacționează la stres, vor descoperi resurse personale de echilibru și vor dobândi strategii utile pentru adaptarea academică și relațională. De asemenea, vor avea ocazia să interacționeze cu alți studenți într-un cadru sigur și de sprijin, să beneficieze de expertiza unui cadru didactic din domeniu și să contribuie, prin participarea lor, la promovarea unei culturi universitare deschise și atente la sănătatea mintală.
Workshopul este susținut de prof. univ. dr. Florinda Golu, cadru didactic al Departamentului de Psihologie și Științe Cognitive al Facultăți de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universității din Bucureşti. Prof. univ. dr. Florinda Golu este psiholog practician cu o experiență de aproape 20 de ani, cu expertiză în psihologie clinică și psihoterapie, consiliere educațională și vocațională. Prodecan al Facultății de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, prof. univ. dr. Florinda Golu are ca domenii de interes academic şi ştiinţific psihologia dezvoltării, evaluarea şi intervenţia psihologică, psihologia clinică și a publicat numeroase cărţi ca unic autor și în co-autorat, articole în reviste de specialitate şi capitole în volume colective editate pe plan naţional şi internaţional.
Workshopul dedicat sănătății mintale a studenților este primul dintr-o serie de evenimente care se vor desfășura în cadrul Universității din București și care vor fi organizate de către Direcția Orientare Strategică, Evaluare, Monitorizare și Politici Publice. Obiectivul acestor întâlniri este creșterea gradului de conștientizare a importanței sănătății mintale, dezvoltarea abilităților de autoreglare emoțională și comportamentală pentru toți membrii comunității academice – studenți, profesori și staff-administrativ – precum și inițierea unui dialog substanțial, conștient și onest între aceștia și specialiști, în vederea identificării celor mai adecvate modalități de intervenție în situații specifice. Workshopul de marți, 10 noiembrie 2025, este o inițiativă susținută prin proiectul CNFIS-FDI-IDIS-UB-2025 –„Dincolo de incluziune: integrare și sprijin pentru studenții cu dizabilități” (IDIS UB).




