Universitatea din București și echipa JUST4MPA invită membrii comunității academice UB să participe la Conferința finală a proiectului JUST4MPA, un eveniment dedicat prezentării rezultatelor de cercetare și discuțiilor aplicate privind justiția socială și echitatea în ariile marine protejate.
Evenimentul va avea loc în perioada 8-9 iunie 2026, la Rectoratul Universității din București (Șoseaua Panduri, nr. 90, sector 5, București).
Printre principalele teme care vor fi abordate se numără:
- Rezultatele finale ale proiectului JUST4MPA
- Justiția Albastră și Echitatea Socială în Ariile Marine Protejate
- Politici publice și guvernanță participativă
- Studii de caz și sesiuni hands-on cu aplicabilitate practică
Conferința se adresează cadrelor didactice, cercetătorilor, doctoranzilor, studenților și tuturor membrilor comunității UB interesați de politici de mediu, justiție socială și dezvoltare durabilă.
Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) Componenta C9 – Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare. Investiția 8. „Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare.
Participarea este gratuită, însă înscrierea este obligatorie. Formularul de înregistrare este disponibil aici.
Programul și alte detalii suplimentare pot fi consultate pe site-ul proiectului aici.




