Prof. univ. dr. Marian Preda susține conferința „Timpul, unica dimensiune umană?”, o reflecție asupra modului în care timpul structurează experiența umană și asupra felului în care ne raportăm, conștient sau nu, la această dimensiune fundamentală a existenței.
Care este, de fapt, natura timpului și semnificația lui pentru noi? Are timpul doar o dimensiune cronologică, măsurată cu instrumente perfecționate de-a lungul istoriei umanității sau este o variabilă complexă omniprezentă în toate domeniile cunoașterii de la astronomie, la lingvistică, de la psihologie și sociologie la biologie și matematică? Cât din ceea ce suntem și cum suntem, cum „devenim” este, de fapt, rezultatul modului în care ne raportăm la timp?
Pornind de la aceste întrebări, sociologul Marian Preda propune o explorare a ceea ce poate fi numit „experiența timpului”, modul în care timpul nu este doar un cadru exterior, ci dimensiune umană fundamentală, unică, cea care ne modelează la nivel individual percepțiile, deciziile și direcția pe care o dăm vieții, iar la nivel colectiv mezzo și macro-social, capitalul de timp al comunităților și societății este variabila fundamentală care contribuie la nașterea, dezvoltarea și dispariția acestor forme colective de existență umană.
Într-o societate caracterizată de accelerare, de o entropie socială în creștere, o societate cu vieți individuale și sociale „comodificate”, măsurate și contractate, în care timpul individual pare tot mai fragmentat și tot mai greu de gestionat, reflecția asupra acestei dimensiuni devine esențială.
Astfel, dincolo de abordările clasice, conferința propune o perspectivă asupra timpului privit drept „capital de timp”, singura resursă fundamentală pe care fiecare individ o deține și o poate investi, transforma în competențe, cunoștințe din care poate genera capital economic, bani, bunuri materiale sau idei, cunoaștere științifică sau spirituală.
Omniprezent în știință și cunoaștere, la nivel individual timpul, „capitalul de timp” cu care ne naștem și pe care îl investim, îl convertim în capital economic, capital uman, capital social și apoi îl consumăm până la epuizare și dincolo de ea, postum, prin realizările noastre transmise urmașilor, pare să fie dimensiunea umană fundamental, unică, din moment ce este condiția esențială a existenței noastre.
În această viziune, timpul nu este doar un cadru abstract în care trăim, ci „valuta” esențială a existenței noastre, cea care poate fi investită, consumată sau irosită. Astfel, ceea ce suntem devine inseparabil de modul în care alegem să ne folosim timpul, iar diferența dintre timpul măsurat și timpul trăit capătă o miză profundă: nu durata în sine contează, ci conținutul și sensul pe care îl atribuim fiecărui moment. În acest context, reflecția asupra timpului devine, implicit, o reflecție asupra libertății, responsabilității și modului în care ne construim propria existență.



