Universitatea din Bucureşti anunţă lansarea sesiunii de selecţie, pentru semestrul al-II-lea al anului universitar 2018-2019, a proiectelor organizaţiilor non-guvernamentale studențești și grupurilor de studenți care își desfășoară activitatea în interesul studenților din UniBuc.
Pentru această sesiune, a fost alocat un buget de 100.000 lei.
Selecţia se va face în conformitate cu Regulamentul privind regimul susținerii proiectelor organizațiilor non-guvernamentale studențești și grupurilor de studenți care își desfășoară activitatea în interesul studenților din cadrul Universității din București, disponibil aici, iar accesarea finanţării se face conform calendarului de finanţare.
Astfel, toţi potenţialii beneficiari care doresc să aplice pentru această finanţare o pot face între 10-30 ianuarie 2019, prin depunerea proiectelor la Direcţia Generală Administrativă – Direcţia Cămine-Cantine şi Activităţi Studenţeşti.
Comunicarea rezultatelor finale se va face pe 23 februarie 2019.
Calendarul complet este disponibil aici.



