Joi, 18 martie 2021, în cadrul Școlii doctorale de Științe ale comunicării a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București a avut loc online, pe platforma Google Meet, conferința pe tema Disnormative Information and Dark Web, susținută de Dr. Ari Haasio de la Seinäjoki University of Applied Sciences din Finlanda.
Evenimentul a fost organizat de conf. univ. dr. Octavia-Luciana Madge, cadru didactic la Facultatea de Litere a UB.
Dr. Haasio este specializat pe tema comportamentului informațional și a regăsirii informației. Interesele sale de cercetare actuale sunt dark web și în special activitățile infracționale în rețeaua TOR, comportamentul informațional și fenomenul hikikomori (izolare socială care caracterizează în mod particular tinerii japonezi – n.r.).
La eveniment, au participat studenți, masteranzi și doctoranzi de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și de la Facultatea de Litere, specializările Științele Informării și Documentării și Administrație Managerială și Secretariat.