Marți, 20 iulie 2021, Universitatea din București, în parteneriat cu Ambasada Japoniei în România și cu Asociația Română de Kyudo, a organizat dezbaterea „ZEN, Kyudo și Jocurile Olimpice”.
La eveniment, care a avut loc în contextul sărbătoririi a 100 de ani de relații diplomatice România-Japonia în Amfiteatrul Mihăilescu al Rectoratului UB, au participat ES Hiroshi Ueda, ambasadorul Japoniei în România, Olivia Toderean, director general al Departamentului Afaceri Globale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ES Ovidiu Dranga, noul ambasador al României în Japonia, conf. univ. dr. Sorin Costreie, prorector al UB pentru Rețele universitare și Relații publice, și conf. univ. dr. Mugur Zlotea, prorector al UB pentru Internaționalizare și Publicații Științifice.
Totodată, la întâlnire au mai luat cuvântul prof. univ. dr. Anca Focșeneanu, coordonator al Secției de Limba și Literatura Japoneză, și prof. univ. dr. Alina Mihaela Stoica, director al Departamentului Educație Fizică și Sport, lect. univ. dr. Marius Leștaru, cadru didactic la Departamentul de Educație Fizică și Sport.
La reuniune a fost prezent și Ovidiu Gyarmath, președintele Asociației Române de Kyudo.
În cadrul evenimentului a avut loc prezentarea volumului bilingv Zen în arta arcului japonez / Zen in the art of archery, semnat de Eugen Herrigel și apărut într-o nouă ediție la Editura Pro Cultura, la finalul anului 2020.
Motto-ul ediției din 2021 a JO: “United by Emotion”
În deschiderea evenimentului, conf. univ. dr. Sorin Costreie a vorbit despre însemnătatea relațiilor diplomatice dintre România și Japonia, subliniind dimensiunea academică a acestei colaborări strânse. În continuare, conferențiarul, având drept reper lectura volumului lui Herrigel, a subliniat raportul de complementaritate dintre sport și viața academică, dintre mișcare și „lumea cărților” și modul în care acestea fuzionează și se completează, precum și implicațiile mistice și religioase ale artelor marțiale.
Cu trei zile înainte de startul oficial al Jocurilor Olimpice de Vară de la Tokyo, programate pentru această vară după o amânare de un an cauzată de pandemie, reprezentantul UB a caracterizat reuniunea ca o celebrare de dinaintea ediției a XXXII-a a JO, cel mai mare eveniment sportiv la nivel mondial.
În cadrul întâlnirii, conf. univ. dr. Mugur Zlotea a vorbit despre filosofia zen, evidențiind complexitatea acestui concept, imposibilitatea de a-l simplifica la o definiție modestă de dicționar. Aproximându-l prin termeni precum „calm”, „armonie”, „disciplină”, „detașare”, „meditație”, conferențiarul a oferit câteva puncte de plecare de înțelegerea acestei paradigme ample, asociate în contemporaneitate cu starea de bine și de mulțumire.
Discursul ES Hiroshi Ueda, ambasadorul Japoniei în România, a vizat, printre altele, familiarizarea publicului cu istoria Jocurilor Olimpice, a căror ediție inaugurală a avut loc în Atena, în aprilie anul 1896, și însemnătatea acestei competiții pentru orașul-gazdă din 2021, Tokyo. În completare, Excelența Sa a trecut în revistă motto-urile ultimelor ediții ale olimpiadei sportive, de la cel actual, de la Tokyo, “United by Emotion”, precedat de “A New World” (Rio de Janeiro, 2016), “Inspire a Generation” (Londra, 2012), ”One World, One Dream” (Beijing, 2008).
În încheiere, oficialul japonez a evidențiat adevărata misiune care îi revine sportului: „activitate care are forța de a schimba o lume întreagă, precum și viitorul acesteia”, de a-l pune pe individ în fața propriilor limite.
În continuare, omologul său, ES Ovidiu Dranga, ambasadorul României în Japonia, a transmis noutăți despre delegația României la JO, accentuând rolul sportului în crearea unor punți între reprezentanți ai unor culturi diferite și puterea acestuia de a coagula o comunitate.
Prof. univ. dr. Anca Focșeneanu, cadru didactic al FLLS și coordonator al Secției de Limba și Literatura Japoneză, a prezentat participanților la eveniment cartea Zen în arta arcului japonez, punctând modul în care Eugen Herrigel reliefează „filosofia zen”-ului.
Moment de lectură la finalul dezbaterii
O demonstrație de Kyūdō, arta marțială japoneză a tragerii cu arcul într-o țintă de hârtie, în care mintea și corpul sunt antrenate și conlucrează pentru atingerea obiectivului, a fost oferită celor prezenți de către maestrul Ovidiu Gyarmath, cel care semnează și prefața volumului lui Herrigel.
În cadrul reuniunii, momentul a marcat depășirea unui cadru teoretizant al „zen”-ului, încheierea fiind punctată printr-o lectură din cartea Zen în arta arcului japonez, realizată de conf. univ. dr. Sorin Costreie.
Discursul clasic despre filosofia estului – o poveste fermecătoare și relevantă despre relația elev-maestru, despre Zen în artele marțiale japoneze și, nu în ultimul rând, despre experiența individuală în dobândirea cunoașterii Zen – oferă cititorului o relatare onestă a modului în care autorul înțelege să împărtășească cunoștințele sale practice, dobândite în învățarea Artei Arcului Japonez de la renumitul Maestru Awa Kenzo.
Mai multe informații despre volum aici.
Persoanele interesate pot afla mai multe informații despre eveniment aici.




