În perioada 9-11 martie 2019, Centrul de Studii Japoneze al Universităţii din Bucureşti a XIX-a ediţie a Simpozionului internaţional de studii japoneze, cu titlul “Multidimensional Japan”. Evenimentul va avea loc la sediul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti (Str. Pitar Moș, nr. 7-13).
Ceremonia de deschidere a simpozionului va avea loc sâmbătă, 9 martie 2019, la ora 10:00, iar înregistrarea participanților se va realiza începând cu ora 9.30.
Programul evenimentului cuprinde patru prelegeri plenare din domenii diverse, o serie de prezentări din domenii precum antropologie, istorie, sociologie, urbanism, literatură, lingvistică, precum și o masă rotundă.
Profesorii şi cercetătorii care participă la simpozion reprezinţă universităţi şi institute de cercetare din Cehia, Germania, Japonia si România. Limbile oficiale ale simpozionului sunt engleza şi japoneza.
Accesul publicului la eveniment este liber dar, având în vedere numărul limitat de locuri în săli, cei care doresc să participe sunt rugaţi să se înscrie până pe data de 8 martie 2019, la ora 17:00, la adresa de mail csj.unibuc@gmail.com. La înscriere vor avea prioritate studenţii, masteranzii şi doctoranzii Universităţii din Bucureşti.