În perioada 16-17 noiembrie 2020, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București (FJSC), în parteneriat cu Global Women in PR România (GWPR), prima comunitate a celor cu o experiență de peste 10 ani în PR, organizează competiția PR ARENA.
Ajunsă la a treia ediție, PR ARENA este pentru prima dată o competiție de nivel național. Alături de echipele de studenți de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea din București), vor fi înscrise în concurs anul acesta echipe din mai multe centre universitare din România: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Deadline-ul înscrierii în competiția PR ARENA este 30 octombrie 2020. Fiecare echipă trebuie să trimită la adresa de e-mail prarena@fjsc.ro o descriere a membrilor echipei și un eseu (maximum o pagină) în care să includă motivația pentru care dorește să participe la rezolvarea unui brief de relații publice. În cazul înscrierilor individuale, studenții trebuie să trimită la adresa prarena@fjsc.ro un email care să conțină o scurtă descriere a propriei persoane și o motivație scurtă (maximum 3 paragrafe) a dorinței de a participa la competiție.
Echipele care vor intra în finala competiției vor fi anunțate pe 16 noiembrie 2020. Mentorii celei de-a treia ediții a PR ARENA fac parte din conducerea departamentelor de comunicare ale unor mari companii sau ale marilor agenții de PR din piață precum.
Mai multe detalii despre evenimentul PR ARENA, regulamentul competiției, precum și informații despre mentori pot fi accesate aici.