Între 9-10 octombrie 2026 Departamentul de Filosofie din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj va găzdui atelierul “Self – environment – normativity”. Atelierul academic este organizat de drd. Sandra Brânzaru (Școala Doctorală de Filosofie a Universității din București) și prof. univ. dr. Ion Copoeru (Departamentul de Filosofie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj).
Evenimentul este rodul unei colaborări strânse cu Universitatea din București prin facultățile sale de Filosofie și, respectiv, Psihologie și Științele Educației. Din partea Școlii Doctorale de Filosofie vor prezenta drd. Daniela Nica și drd. Ramona Zăgrean. Din partea programului masteral în științele cogniției “Mind the Brain” participă Lena Roșu, Maria Ofileanu, Daniel Stancu și Dragoș Manoilă.
Participarea studențească include și studenți ai programului de licență din cadrul Departamentului de Psihologie și Științe Cognitive al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: Irina Alexe și Rareș-Mihnea Iosifescu.
Din partea Departamentului de Filosofie Teoretică și a Centrului de Cercetare în Logica, Filosofia și Istoria Științei (CELFIS) dimpreună cu Institutul de Cercetări al Universității din București (ICUB), va participa lect. univ. dr. Andrei Mărășoiu.
Tematica atelierului o constituie relațiile dintre sine, mediu și normativitate. Prezentarea invitată a dr. Zuzanna Rucinska (Ruhr-Universität Bochum), intitulată “The authentic self in pretense: Is authenticity compatible with role-playing?” explorează această tematică din perspectiva dezvoltării, dar și a cogniției active (4E cognition).
Mai multe detalii despre eveniment puteți afla aici.




