Pentru al VIII-lea an consecutiv, Universitatea din București a recunoscut meritele celor mai valoroși membri ai comunității academice, în cadrul unei noi ediții a Galei de decernare a Premiilor Senatului Universității din București. Evenimentul a avut loc miercuri, 18 decembrie 2024, în Amfiteatrul „Ioan Mihăilescu” al Rectoratului Universității din București și a fost transmis live pe pagina de Facebook a Universităţii din Bucureşti.
Inițiativa urmărește să aducă recunoaștere performanțelor academice, în cercetare și implicare civică ale membrilor comunității academice a Universității din București. Astfel, în cadrul Galei au fost acordate premii în domeniile Științelor Umaniste, Științelor Sociale, Științelor Vieții și Pământului, Științelor Exacte și Ingineriei, pentru educație/formare profesională; cercetare, inovare și publicații, pentru profesori emeriți, profesori asociați și angajatori, precum și pentru reviste și inițiative civice.
Dintre câștigătorii domeniilor au fost desemnați, de asemenea, și câștigătorii Marilor Premii ale Senatului UB: „Profesorul anului”; „Programul universitar/postuniversitar al anului”; „Autorul anului”; „Proiectul de cercetare al anului”; „Teza de licență a anului”; „Disertația anului”; „Teza de doctorat a anului”; „Alumnus-ul anului”; „Angajatorul anului”.
Lista completă a câștigătorilor celei de-a VIII-a edițiia Premiilor Senatului Universității din București poate fi consultată aici.
Cuantumul total al premiilor pentru anul 2024 propus de Senatul Universității din București este de 505.460 de lei. Valoarea premiilor pe domenii este de 1/3 din valoarea Marilor Premii. Beneficiul patrimonial aferent unui Mare Premiu nu poate fi cumulat cu cel aferent unui premiu pe secţiune.
Beneficiile patrimoniale aferente Premiilor sunt decise de Senatul Universităţii și pot consta în: sume de bani, pentru cadrele didactice titulare/în cumul; participare la conferinţe sau achiziţii de bunuri şi servicii necesare exercitării profesiei – pentru angajaţii Universităţii; burse de excelenţă – pentru studenţi.
Premiile (inclusiv Marile Premii) pentru Alumnus-ul anului și pentru Angajatorul anului sunt onorifice și nu au o componentă patrimonială.
Regulamentul complet privind acordarea Premiilor anuale ale Senatului Universității din București poate fi consultat aici, iar calendarul celei de-a VIII-a ediții este disponibil aici.