În perioada 23 – 24 mai 2024, Centrul de Cercetare a Istoriei și Circulației Ideilor Filosofice (CCIIF) a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București organizează cea de-a XI-a ediție a Conferinței Naționale de Estetică și Filosofia Artei „Ion Ianoși” – „Cultură, artă și revoltă: 100 de ani de „(Supra)Realism și literatură absurdă kafkiană”.
Evenimentul va fi găzduit de Facultatea de Filosofie a UB (Splaiul Independenței, nr. 204, sector 6), în fiecare dintre cele două zile, în intervalul orar 10:00- 18.05.
Cuvântul de deschidere va fi rostit de prof. univ. dr. Mihaela Pop, cadru didactic la Facultatea de Filosofie a UB, reputat specialist în filosofia culturii, estetică, filosofie antică, istoria artei, filosofie şi cultură bizantină.
Însemnătatea evenimentului este cu atât mai importantă, fiind o Ediție specială, marcată și de aniversarea a 160 de ani ai UB și Facultății de Filosofie.
Interesați de sincronismul cultural dintre aceste două evenimente, centenarul morții lui Kafka și aniversarea a 100 de ani de la nașterea Suprarealismului, organizatorii propun două zile de comunicări, dezbateri și polemici.
Evenimentul stimulează dialogul interdisciplinar între reprezentanți ai mediului academic, operatori culturali și membri ai societății civile, prin care, de mai bine de un deceniu, Facultatea de Filosofie a Universității din București reunește cei mai buni experți în domeniu.
O sesiune specială a conferinței
„Întrucât în anul 2024 aniversăm totodată 160 de ani de la înființarea Universității din București, Facultatea de Filosofie fiind instituție co-fondatoare, ne dorim ca o secțiune specială să fie dedicată moștenirii culturale a profesorului Ion Ianoși, fără a restrânge aria de analiză exclusiv la preocupările domniei sale pentru tema revoluțiilor artistice, cu precădere a Suprarealismului, literaturii existențialiste sau absurde”, transmit organizatorii.
Ion Ianoși rămâne unul dintre gânditorii români de mare anvergură ai comunității noastre academice, dar și ai culturii române. A scris lucrări ample și valoroase care acoperă domenii largi precum filosofia artei, estetica sau filosofia culturii. Celebre sunt lucrările sale de estetică și filosofia culturii, precum trilogia despre Sublim, monografiile despre Dostoievski, Tolstoi și Thomas Mann, sau cele dedicate culturii române, al cărui slujitor s-a declarat după o alegere personală, deși avea la îndemâna cunoștințelor sale multiple opțiuni culturale. Se adaugă lucrări dedicate esteticii filosofice kantiene sau hegeliene. Numeroase prefețe, postfețe, comentarii, articole acoperind arii cultural-artistice foarte variate, ne scot la iveală figura profesorului Ianoși ca un umanist și un cărturar. A fost șeful catedrei de estetică din Facultatea de Filosofie, catedră preluată de la Tudor Vianu, un alt nume de rezonanță al culturii române, pe care ne dorim să îl omagiem cu această ocazie. Astfel, așteptăm contribuțiile participanților și pentru această secțiune specială a conferinței noastre, „Filosofia artei și filosofia culturii în 160 de ani de existență ai Facultății de Filosofie a Universității din București. In honorem Tudor Vianu și Ion Ianoși”.
Comitetul de organizare este alcătuit din cadre didactice și cercetători ai Facultății de Filosofie a UB: prof. univ. dr. Mihaela Pop, lect. univ. dr. Oana Șerban și dr. Eva Ivan Haintz.
Programul integral al evenimentului poate fi consultat aici, iar abstractele lucrărilor care vor fi prezentate în cadrul reuniunii, aici.




