Sâmbătă, 9 aprilie 2022, studenții membri ai Asociației Studenților Geografi ASG-EGEA au organizat cea de-a XV-a ediție regională a concursului dedicat elevilor de liceu GeoMondis. Evenimentul s-a desfășurat la Facultatea de Geografie a Universității din București.
În acest an competiția a reunit opt echipe de la șase licee din județele Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov și din municipiul București. În urma desfășurării acestui eveniment, echipele Colegiului Național „Matei Basarab” (locul I) și Colegiului Național „Ion Creangă” (locul II) din București vor participa la etapa națională GeoMondis, care se va desfășura la Iași.
Locul III a fost ocupat de elevii de la Liceul Teoretic „Horia Hulubei” din Măgurele, județul Ilfov, iar mențiunea a fost adjudecată de elevii Liceului Teoretic „C.A. Rosetti” din București. Ceilalți participanți au fost de la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște și Liceul Teoretic „N. Cartojan” din Giurgiu.
Modul de desfășurare a concursului
În fiecare an, studenții geografi din Universitatea din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea de Vest din Timișoara organizează acest concurs și apoi, prin rotație, una dintre ele găzduiește și etapa națională pentru primele două echipe de la etapele regionale.
Echipele participante sunt selectate în licee și sunt compuse din patru elevi din cei patru ani de liceu, iar concursul are trei probe: teoretică scrisă, orală și practică.
Subiectele și baremurile de corectare și notare sunt întocmite și recenzate de studenți foști olimpici naționali și internaționali la Geografie, dar și de cadre didactice de la Facultatea de Geografie.
Mai multe informații despre ediția regională din anul 2022 pot fi consultate aici.