Facultatea de Geografie a organizat Concursul Geomondis

Facultatea de Geografie a organizat Concursul Geomondis

21 aprilie 2017 în Actualitate, Știri

Asociația Studenților Geografi, în colaborare cu Facultatea de Geografie din cadrul Universității din București, a organizat a XI-a ediție a concursului Geomondis, etapa regională, pe data de 8 aprilie 2017. Geomondis este un concurs de geografie dedicat elevilor din ciclul liceal, prin care aceștia își pot pune în valoare cunoștințele dobândite și pasiunea pentru acest domeniu. Profesorii Facultății de Geografie a Universității din București au ajutat la buna desfășurare a concursului, implicându-se la corectarea subiectelor teoretice.

Concursul este realizat la nivel național de către cele patru asociații studențești reprezentative ale Facultăților de Geografie din București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, în colaborare cu conducerile facultăților și a universităților din centrele universitare amintite.

Geomondis presupune formarea unor echipe din patru membri reprezentanți ai fiecărui an de studiu. Anul acesta au fost înscrise 7 echipe, care au fost supuse la trei probe: teoretică, orală și de teren. Probele sunt gândite în așa manieră încât să stimuleze gândirea geografică, orientarea în spațiu și lucrul în echipă. Proba teoretică s-a desfășurat individual, fiecare membru putând să-și dovedească puterea de concentrare și multitudinea cunoștințelor acumulate, în timp ce proba orală, dar și cea teoretică, au avut ca scop principal munca în echipă. Participanții au fost îndrumați pe tot parcursul concursului de către organizatori, astfel că, la proba de teren fiecare echipă a avut 1-2 voluntari alături de ei, pentru a le asigura siguranța.

După cele trei probe, participanții au fost premiați pentru rezultatele obținute, ierarhia fiind următoarea: Colegiul Național Sf. Sava-București (Locul I), Liceul Al. Odobescu- Lehliu-Gară (Locul II) și Colegiul Național I.L.Caragiale-Ploiești (Locul III). Echipele ocupante ale primelor două locuri s-au calificat la etapa națională a concursului ce se va desfășura în perioada 5-7 mai 2017 la Iași.

Mai multe detalii despre concursul Geomondis pot fi consultate în Buletinul informativ al Facultății de Geografie nr. 16/201 aici.

 

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.