Centrul de Analiză Integrată și Management Teritorial (CAIMT) al Universității din București participă în calitate de consultant de specialitate în proiectul de cercetare științifică „Gestionarea participativă a ecosistemelor marine din Aria Marină Protejată Isola dell’Asinara cu implicarea comunităților de pescari”. Acesta face parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat „Protecția și restabilirea biodiversității și ecosistemelor marine și a schemelor de compensare în contextul activităților de pescuit durabile”, coordonat de Universitatea din Sassari, Italia.
În cadrul acestui proiect, CAIMT asigură consultanța de specialitate privind managementul teritoriului pentru un sistem teritorial cu grad ridicat de specificitate. Participarea Universității din București în acest proiect este o dovadă a expertizei echipei de cercetare conduse de conf. univ. dr. Marian Marin, director de proiect, și a conf. univ. dr. habil. Daniel Peptenatu, în calitate de director al CAIMT. Mai multe detalii sunt disponibile aici și aici.
Isola dell`Asinara, reprezintă un exemplu sugestiv pentru ceea ce înseamnă dimensiunea culturală a dezvoltării unei arii protejate. Interesele actorilor economici pot coincide sau pot fi divergente, fapt ce a necesitat analize complexe pentru evidențierea și aplicarea unor soluții durabile și acceptate. În cadrul proiectului, echipa de cercetare a CAIMT a realizat analize de detaliu asupra componentelor acestui sistem teritorial complex, rezultatele obținute fiind suport pentru planul de management sustenabil, acceptat de toți factorii implicați (agenți economici din turism, pescari etc).
Mai multe despre Isola dell`Asinara pe pagina oficială de Facebook a ariei protejate.
În ultima perioadă, Centrul de Analiză Integrată și Management Teritorial al Universității din București a fost implicat în diverse proiecte de cercetare, membrii acesteia având o importantă activitate publicistică. În acest sens menționăm articolele Spatial predicting of flood potential areas using novel hybridizations of fuzzy decision-making, bivariate statistics, and machine learning și The importance of the number of points, transect location and interpolation techniques in the analysis of bathymetric measurements, ambele publicate recent în „Journal of Hydrology”, precum și Using GIS, Remote Sensing, and Machine Learning to Highlight the Correlation between the Land-Use/ Land-Cover Changes and Flash-Flood, apărut în revista „Remote Sensing”.