Cadrele didactice, cercetătorii și membri ai personalului administrativ din Universitatea din București, care au o idee de proiect care implică cercetare participativă, învățare de tip service-learning, metode de tip design thinking sau colaborarea între mediul academic și actori din societate, sunt invitate să participe la sesiunea de informare dedicată apelului Civis Open Lab.
Evenimentul va avea loc pe 4 iunie 2025, între orele 15:30 și 16:30 (CEST), și va oferi informații despre misiunea CIVIS Open Labs, scopul apelului și tipurile de proiecte care pot fi propuse, cine poate aplica și ce activități pot fi finanțate, principalele cerințe și etapele procesului de selecție, precum și cum are loc implementarea proiectelor selectate.
Înscrierea se face prin completarea formularului disponibil pe site-ul CIVIS.
Despre CIVIS Open Labs Rolling Call
CIVIS Open Labs reprezintă o inițiativă menită să consolideze legătura dintre universitățile membre și comunitățile locale, încurajând colaborarea incluzivă și cu impact real. Aceste laboratoare, spații de lucru interdisciplinare, fizice și virtuale, funcționează ca punți de legătură între mediul academic și societate, promovând inovarea și co-crearea la nivel local, regional și internațional.
Apelul oferă oportunități de finanțare pentru cadre didactice, cercetători și personal administrativ din universitățile membre ale alianței CIVIS, care doresc să dezvolte proiecte transnaționale în concordanță cu obiectivele CIVIS Open Labs:
- Promovarea învățării prin implicare în comunitate (service-learning): implicarea activă a studenților și cadrelor didactice în proiecte educaționale inovatoare, realizate în colaborare cu comunități locale;
- Sprijinirea cercetării participative și cetățenești: colaborarea cu cetățeni și alți actori locali în procesele de generare de cunoștințe și soluții la probleme reale;
- Adoptarea unor metodologii inovatoare: abordarea problemelor din multiple perspective, prin metode interdisciplinare și centrate pe colaborare;
- Crearea de parteneriate dincolo de sfera academică: colaborări cu ONG-uri, autorități locale, mediul de afaceri și cetățeni pentru a dezvolta proiecte educaționale și de cercetare relevante și aplicate.
CIVIS Open Labs sunt spații colaborative în care membrii universităților și partenerii externi lucrează împreună pentru a identifica nevoile comunităților locale și a dezvolta proiecte cu impact social concret.
CIVIS este o alianță universitară a 11 dintre cele mai cunoscute universități europene, ce numără aproximativ jumătate de milion de studenți și peste 70.000 de membri la nivel de personal (incluzând peste 37.400 de cadre universitare și cercetători).




