Membrii comunității academice a UB și-au prezentat proiectele într-un cadru interdisciplinar, axat pe valorile cercetării științifice colaborative
În perioada 25-29 noiembrie 2024, s-a desfășurat a treia ediție a conferinței anuale de comunicare a rezultatelor cercetării din cadrul Universității din București, organizată de Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB).
Dată fiind situația socio-politică complicată, evenimentul a reprezentat un prilej pentru reafirmarea rolului esențial al științei și cercetării în societate.
În contextul unei recrudescențe a teoriilor pseudoștiințifice și conspiraționiste care destabilizează societatea, devine mai mult decât evident că, pe lângă misiunea de a identifica soluții specifice în domeniul său de activitate, omul de știință are un rol vital în reiterarea permanentă a respectului pentru cunoașterea bazată pe fapte și date concrete ca fundament al oricărui regim democratic.
Temele conferinței, între diversitate și interdisciplinaritate
Veritabil maraton de prezentare a rezultatelor cercetării, cu peste 100 de prezentări, expoziții, ateliere interactive și demonstrații tehnologice, conferința s-a remarcat și anul acesta prin diversitatea domeniilor și a temelor abordate.
Printre acestea amintim: schimbări climatice, resurse regenerabile, eficiență energetică și tipuri de baterii, roci, amoniți și situri geologice, hazarduri naturale și tsunami, tehnologii digitale și rolul lor în dezvoltarea sustenabilă, compoziția solurilor și soluții sustenabile în agricultură, impactul instrumentelor de inteligență artificială asupra integrității științifice, reacții chimice, oncologie, depresie, diabet și chirurgie estetică, energie nucleară și radiații, securitate cibernetică, situri, cercetări și săpături arheologice, monede și ceramică, protecția obiectelor aparținând patrimoniului cultural, abordări în sociologie, apă de robinet și apa îmbuteliată în restaurantele din New York, motociclistele și întreținerea motocicletei, educație civică și cetățenie, genetică, cuvinte de origine japoneză intrate în limba română și în alte limbi, studii urbane culturale și rețele de peisaj, mobilități și studenți internaționali, dicționare și corpusuri de limbă, sisteme de vot, discriminare și politizarea unor instituții, criminalitate și organizații mafiote, conspirații și multe altele.
Ediția de anul acesta a pornit de la temele celor cinci hub-uri ale Alianței CIVIS, propunându-și astfel să contribuie la decelarea și explicarea unor posibile soluții pentru cele mai acute provocări societale, așa cum sunt ele definite în cadrul Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă, și anume: climă, mediu și energie; societate, cultură, patrimoniu; sănătate; orașe, spații și mobilități; transformări digitale și tehnologice.
Totodată, un panel a fost dedicat științei participative și raporturilor dintre cercetare și societate, cu un focus asupra modalităților prin care societatea se poate implica direct în diverse demersuri de cercetare.
În plus, ținând cont de contextul aniversar de anul acesta, un panel special, realizat cu sprijinul Muzeului Universității din București, a fost destinat aniversării a 160 de ani de la înființarea Universității din București și a 330 de ani de continuitate a învățământului superior la București. Acesta ne-a introdus, după numele uneia dintre prezentări, într-un adevărat „amfiteatru al memoriei” și a arătat ce potențial uriaș există pentru recuperarea istoriei trăite și a memoriei celor care au făcut sau fac parte din comunitatea UB. De altfel, lucrările ne-au condus rând pe rând prin arhivele și colecțiile unor facultăți UB și ale Muzeului UB, prin experiențele primilor absolvenți și reconstituirea unor pagini de istorie a UB în perioade tulburi, dar și ale unor personalități ale Universității, cum a fost profesoara Nina Façon, cunoscută italienistă, teoretician și istoric al literafturii italiene.
Conferința a reprezentat o ocazie pentru prezentarea unor centre, stațiuni de cercetare și platforme din UB, dar și a numeroase direcții și rezultate de cercetare, proiecte și metode aflate în prezent în plină desfășurare.
Conferința a inclus și două ateliere dedicate tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale (IA), concepute într-un format interactiv menit să contribuie la crearea de punți de comunicare între facultățile UB și ICUB pentru dezvoltarea de proiecte care utilizează IA. Invitați speciali în cadrul acestor ateliere au fost elevii din cadrul Clubului de Robotică al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București, care și-au prezentat proiectele în fața participanților la conferință și au făcut o demonstrație cu un robot construit pentru a colecta peturi.
Programul integral al evenimentului poate fi accesat aici.
Expoziție dedicată sitului arheologic Sultana-Malu Roșu, printr-o colaborare cu UAUIM
Conferința a fost completată de o expoziție realizată de Institutul de Cercetare al Universității din București și Platforma ArchaeoSciences în colaborare cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, care a inclus proiectele realizate în cadrul unei tabere arheologice pe malul iezerului Mostiștea, în proximitatea sitului arheologic Sultana-Malu Roșu, de studenți ai Facultății de Arhitectură a UAUIM.
Expoziția a reprezentat materializarea unui prim contact al studenților de la Facultatea de Arhitectură a UAUIM cu o zonă a concretului, cu proiectarea într-un sit real, și a exemplificat modul în care o astfel de abordare poate veni în întâmpinarea unei nevoi reale a profesorilor, studenților și arheologilor care se ocupă cu studierea diverselor culturi preistorice.
Conferința anuală de comunicare a rezultatelor cercetării la Universitatea din București își propune să reprezinte o platformă de exprimare și schimburi de idei pentru membrii comunității noastre academice din toate domeniile științifice, profesori și cercetători, coordonatori de centre sau grupuri de cercetare și directori de proiecte care desfășoară activități de cercetare cu rezultate concrete și relevante pentru comunitate.
Prin intermediul acestui eveniment, dedicat principalelor rezultate obținute pe parcursul anului universitar 2023-2024, Universitatea din București urmărește consolidarea conexiunilor din cadrul comunității sale academice, precum și crearea premiselor pentru dezvoltarea unor colaborări interdisciplinare, care să conducă la conștientizarea, de către întreaga societate, a valorii demersurilor din spațiul cercetării.
Primele ediții ale conferinței de comunicare a rezultatelor cercetării din cadrul Universității din București au avut loc în 2023 și au reprezentat un real succes atât prin diversitatea temelor și abordărilor propuse, cât și prin setarea unui cadru de discuție deschis, colegial și modern, axat pe inovare și colaborare interdisciplinară.
Mai multe informații despre primele două ediții ale conferinței anuale de comunicare a rezultatelor cercetării la UB sunt disponibile aici și aici.