Miercuri, 4 martie 2020, Universitatea din București, prin Școala Interdisciplinară de Studii Doctorale, organizează conferința „Media, religie și spațiul public. Perspective antropologice”. Prelegerea va fi susținută de prof. univ. dr. Mihai Coman și va avea loc începând cu ora 18:00 în Amfiteatrul „Ion Mihăilescu” al Rectoratului Universității din București (Șos. Panduri, nr.90).
În cadrul conferinței, prof. univ. dr. Mihai Coman va propune participanților o discuție despre modul în care mass media efectuează o construcție religioasă a evenimentelor (în special politice). Alegerea unui discurs și a unei viziuni religioase provine din interesul jurnaliștilor de a exercita controlul ritual (ritual mastery – C. Bell) asupra procesului complex al definirii evenimentelor.
Ritualizarea travaliului jurnalistic și mitologizarea reprezentărilor despre evenimente permit jurnaliștilor exercitarea și legitimarea controlului asupra proceselor de construire a unei anumite versiuni asupra realității și permit ipostazierea lor în apostoli ai evenimentelor (apostle of events – Dayan & Katz).
Mihai Coman este profesor și fondator al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și al învățământului de jurnalism și comunicare din România. A publicat numeroase cărți și studii de pionierat asupra antropologiei mass media și a fost visiting profesor în universități din Canada, Franța, Germania, SUA.
Conferința este organizată în cadrul grupurilor de cercetare interdisciplinară Mind, Language and Cognition și Complex Systems Disentanglement through Data Analysis.