Departamentul de Științe Administrative din cadrul Facultății de Litere a Universității din București organizează prima ediție a Conferinței Naționale de Asistență Managerială și Administrativă cu tema „Perspective europene în politicile publice din domeniul administrației și asistenței manageriale” în perioada 29-30 martie 2018. Evenimentul va avea loc la sala „Constantin Stoicescu” a Facultății de Drept, începând cu ora 9:00.
Evenimentul este organizat în cadrul manifestărilor UB dedicate serbării Centenarului Marii Uniri. Conferința are ca obiectiv reunirea specialiștilor din domeniul academic al administrației publice și asistenței manageriale și a reprezentanților structurilor și instituțiilor administrației publice locale și centrale. Intenționând să asigure o analiza coerentă a politicilor publice cu perspectivele și tendințele europene ale administrației și asistenței manageriale, evenimentul își propune să fie o largă platformă de dezbateri în spațiul academic, între instituțiile de învățământ superior de la nivel național care au în structura academică programe de studii în domeniul științelor administrative.
În acest context, organizatorii își doresc să promoveze un concept nou de eveniment științific, bazat pe un parteneriat între profesori și studenți, finalizat și cu editarea unui volum colectiv dedicat domeniului academic amintit. A doua zi a evenimentului va fi dedicată organizării unor ateliere și a unui concurs național de eseuri și proiecte pentru studenți intitulat Perspective studențești asupra asistenței manageriale și administrative. Această nouă abordare, în care din punct de vedere academic și științific, cei doi parteneri academici colaborează, integrându-și activitățile pe perioada evenimentului produce un nivel ridicat de motivație și participare.
Comitetul științific este alcătuit din prof. univ. dr. Magdalena Platis-Iordache, Prorector UB, prof. univ. dr. Marius Profiroiu, Prorector ASE București, prof. univ. dr. Călin Hințea, Decan UBB Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Doina Banciu, ICI București, prof. univ. dr. Oana Iucu, UB, prof. univ. dr. Răzvan Papuc, Decan UB, conf. univ. dr. Niculina Vârgolici, Director Departament UB, prof. univ. dr. Elena Tîrziman, UB.
Partenerii strategici ai Conferinței Naționale de Asistență Managerială și Administrativă sunt Institutul European din România, Asociația Municipiilor din România, ICI România, Asociația Alumni a Universității din București, iar partenerii academici sunt Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și ASE București.
Mai multe detalii despre eveniment pot fi consultate aici.
