Miercuri, 27 octombrie 2021, în cadrul seriei de întâlniri “Cups & Cakes”, organizate sub egida CIVIS, va avea loc webinarul intitulat “Cool microscopes to visualize electrons in quantum materials”. Conferențiar în cadrul evenimentului va fi Hermann Suderow, profesor de fizica materiei condensate la Universitatea Autonomă din Madrid.
Întâlnirea se va desfășura prin intermediul platformei Microsoft Teams în intervalul orar 12:00 – 13:00 (CET).
Așa cum arată profesorul Hermann Suderow în rezumatul prezentării, în timp ce tastăm, numeroși electroni intră în computer, pentru a încărca bacteria, pentru a converti apăsările de tastă în semnal electric, pentru a procesa aceste semnale, pentru a le trimite și a le transforma în cuvinte vizibile pe ecran. În percepția noastră, electronii sunt particule unice care poartă o încărcătură electrică ce formează un curent în cadrul unui corp solid, cu care noi putem face o mulțime de lucruri. Dar putem noi vizualiza acești electroni? Pare dificil. Un corp solid este alcătuit din electroni grupați în jurul atomilor și din electroni împărțiți între mai mulți atomi. Totuși, cu ajutorul unui microscop cu tunel de scanare putem vizualiza ambele tipuri de electroni și le putem studia comportamentul. În acest sens, un interes crescut prezintă așa-numitele materiale cuantice. Acestea sunt corpuri solide în care electronii acționează colectiv, spre deosebire de materialele din cadrul unui computer obișnuit, unde electronii acționează individual. Tipul acesta de comportament colectiv permite manipularea coerentă a stărilor cuantice și conduce la fenomene precum superconductivitatea, în care materia este mutată în absența completă a disipării.
În cadrul conferinței, profesorul Suderow va parcurge istoria microscopiei criogenice cu tunel de scanare, va explica principalele descoperiri și va discuta rezultatele recente obținute cu ajutorul celor mai avansate microscoape.
Evenimentul este deschis publicului larg. Pentru mai multe informații și pentru înscriere vă rugăm să vă adresați doamnei Julie Hyzewicz.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului RIS4CIVIS, care urmărește să producă o strategie integrată, pe termen lung, de cercetare și dezvoltare, care, în timp, va permite membrilor constitutivi ai Universității Europene CIVIS să își integreze fără întrerupere cunoștințele, expertiza și resursele în serviciul cercetării și inovării, care să abordeze în mod eficient și viitoare provocări societale, pe palierele local, regional și internațional.
Despre seminarele web “Cups & Cakes”, organizate sub egida CIVIS
Întâlnirile “Cups & Cakes” își propun să creeze un forum de discuții în care cercetătorii CIVIS să se conecteze și să obțină o imagine de ansamblu a ceea ce se întâmplă în universitățile partenere în anumite domenii specifice.
Evenimentele din seria “Cups & Cakes” se desfășoară online, au durată de o oră și cuprind o prezentare de 40 de minute și o discuție deschisă de 20 de minute. Pe termen lung, întrunirile științifice vizează încurajarea schimburilor și dezvoltarea unor potențiale colaborări în cadrul CIVIS. Fiecare universitate parteneră va avea ocazia să prezinte comunității CIVIS un subiect de cercetare.
Mai multe detalii despre evenimentele din cadrul seminarelor web “Cups & Cakes”, precum și despre înregistrarea la fiecare dintre aceste evenimente sunt disponibile aici.
Universitatea Civică Europeană CIVIS este o alianță academică ce reunește nouă dintre cele mai importante universități din Europa: Aix-Marseille Université, National and Kapodistrian University of Athens, Universitatea din București, Université Libre de Bruxelles, Universidad Autónoma de Madrid, Sapienza Università di Roma, Stockholm University, Eberhard Karls Universität Tübingen și University of Glasgow, în calitate de partener asociat. CIVIS reunește o comunitate de peste 450.000 de studenți și 65.000 de angajați, dintre care peste 30.000 sunt cadre universitare și cercetători. De curând, Consorțiului CIVIS i s-a alăturat și Universitatea Paris Lodron din Salzburg.



