De curând, la Editura Universitară din București a fost publicată lucrarea „«Curs de Pedagogie» de Ștefan Velovan”, o ediție îngrijită de prof. univ. dr. emerit. Marin Manolescu, cadru didactic la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București.
Publicat sub antetul „Seminarului Central din București”, cu subtitlul „Pedagogi și pedagogii de prestigiu. Începuturi. Restituiri”, prezenta lucrare este una inedită, care nu a fost tipărită până acum. La bază un curs universitar sub formă de manuscris conceput de Ștefan Velovan (1852 – 1932) – considerat cel mai mare pedagog român al timpului său, promotorul unui curent nou în didactică și metodologie pedagogică („velovanismul”) – pentru Seminarul Central din București în anul 1893.
Manuscrisul „Curs de Pedagogie” nu este menționat în nicio sursă bibliografică, ceea ce face ca valoarea sa să fie una cu adevărat însemnată.
„Am intrat în posesia acestui curs printr-o întâmplare fericită pe care o relatăm în Prefața cărții publicate la prestigioasa Editură Universitară din București. Mi-am dat seama de importanța acestei lucrări când am început să studiez manuscrisul și să mă documentez mai temeinic despre personalitatea, opera și activitatea acestui mare pedagog, din păcate insuficient valorificat. Ion Gh. Stanciu, cel mai autorizat specialist al nostru în istoria pedagogiei, când vorbește despre Ștefan Velovan, îl caracterizează astfel: «Un reputat profesor de pedagogie în învățământul normal» (Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX, anul 1995, pagina 103)”, a subliniat profesorul Manolescu, îngrijitorul volumului.
De asemenea, acesta a punctat că îngrijirea lucrării a căpătat valoarea unei datorii morale, „având în vedere, pe de o parte, valoarea științifică a acestui document de o importanță remarcabilă pentru pedagogia noastră, iar pe de alta parte, necesitatea de a persevera în a valoriza pedagogia românească din secolul al XIX-lea”.
În anul 2019, prof. univ. dr. emerit. Marin Manolescu a publicat volumul „Evaluarea în educație, meritocrația și mediocritatea”, o pledoarie pentru promovarea valorilor meritocratice, a valorii meritului școlar ca sursă generatoare a meritului social, precum și pentru reconstrucția identității educației naționale și a sistemului național de evaluare.
De asemenea, în anul 2022, autorul a semnat lucrarea „Exigențe meritocratice în școala românească”, publicată tot la Editura Universitară. Volumul este o pledoarie pentru cunoașterea, respectarea și promovarea tradițiilor valoroase ale învățământului românesc, consolidate de-a lungul istoriei, pentru aprecierea muncii, eforturilor și a rezultatelor obținute de elevii și profesorii români.
Prof. univ. dr. emerit Marin Manolescu a coordonat numeroase lucrări de doctorat și, mai ales, a pus, alături de alți specialiști, temelia unor instituții fundamentale din domeniul Științelor Educației: Colegiul Universitar de Institutori și Centrul Național pentru Formarea și Perfecționarea Cadrelor Didactice din Învățământul Preuniversitar. Expertul a fost, mai bine de 10 ani, membru al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior – ARACIS, a înființat și coordonat două programe de master: „Mentoratul în educație” și „Educație presecundară”, și a lucrat, ca specialist, în cadrul Ministerului Educației. La finalul lunii iunie 2024 a primit distincția de „Doctor Honoris Causa” a Universității din Oradea.
Mai multe informații despre cuprinsul lucrării „«Curs de Pedagogie» de Ștefan Velovan”, ediție îngrijită de prof. univ. dr. emerit. Marin Manolescu pot fi consultate aici. Cartea poate fi comandată online de aici.