„Datives in Discourse”, un workshop internațional organizat de Universitatea din București împreună cu Universitatea din Köln

„Datives in Discourse”, un workshop internațional organizat de Universitatea din București împreună cu Universitatea din Köln

01 noiembrie 2018 în Actualitate, Evenimente, Știri

În perioada 24-25 octombrie 2018, s-a desfășurat la Universitatea din Köln conferința „Datives in Discourse”, organizată de Alina Tigău, conf. univ. dr. la Universitatea din București și bursier Humboldt la Universitatea din Köln, și de Klaus von Heusinger, prof. univ. dr. la Institut für Deutsche Sprache und Literatur I, Universitatea din Köln.
Conferința s-a bucurat de participarea unor sintacticieni și semanticieni cunoscuți, precum Alexandra Cornilescu (Universitatea din București), Hans Kamp (Universitatea din Stuttgart), Léa Nash (Université Paris 8-CNRS), Anna Pineda (Universitat Pompeu Fabra), Edgar Onea (Graz University) și s-a concentrat asupra unor aspecte importante privind sintaxa și semantica dativelor din perspectivă comparativă.
O atenție deosebită a fost acordată limbii române, peste jumătate din lucrările prezentare aducând în discuție noi date experimentale și propunând analize cu privire la diverse construcții din această limbă: dativele posesive, construcțiile ditranzitive, marcarea diferențiată a obiectelor directe, dublarea prin pronume clitic a obiectelor directe și indirecte și efectele acesteia etc. O parte din lucrările prezentate vor fi publicate, anul viitor, într-un nou număr al revistei „Revue Roumaine de Linguistique”.
Mai multe detalii cu privire la programul conferinței și lucrările prezentate pot fi accesate aici.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.