Decizia de a suspenda sau restrânge activitatea publică și socială este mai complicată decât pare | Dragoș Paul Aligică

O întrebare care a fost pusă în mod repetat de la începutul acestei crize și care va fi formulată tot mai insistent, pe măsură ce lucrurile vor evolua, este următoarea: între a forța lumea în case, prin măsuri drastice, nu se știe până când, și a lăsa virusul să se răspândească, lăsându-l să ia cursul natural și concentrându-ne doar pe măsuri de protejare a categoriilor mai vulnerabile, care ar fi cea mai bună variantă?

Întrebarea punctează implicit, într-un limbaj colocvial, o problemă sau o temă fundamentală de politici publice și guvernanță. Este o problemă care apare în orice discuție legată de designul și/sau implementarea unei strategii sau politici publice. Cu ocazia acestei crize –din cauza mizelor de viață și de moarte- problema apare cu mai mare pregnanță și claritate. Astfel, publicul are ocazia să o sesizeze mai ferm și mai brutal, devenind conștient de ea. Dar pentru specialiști, ea este prezentă în orice situație de decizie strategică în politici publice.

Cursurile noastre de profil de la Universitate exact asta fac: pregătesc studenții pentru analiza logicii, operaționalizării și implicațiilor acestui tip de probleme, încă din primele ore de curs. A gândi ca un profesionist în administrație publică, politici publice și guvernanță, presupune a folosi în mod sistematic logica și aparatul analitic legat de tratarea acestui tip de dileme.

Despre ce e vorba mai precis, în termeni generali, introductivi? Ce vrea să spună implicit întrebarea inițială este următorul lucru: există în majoritatea cazurilor, pentru orice problemă de politici publice, mai multe abordări, mai multe soluții posibile. Extrem de rar este totul simplu și unilinear. Fiecare soluție are propria structură de obiective și de costuri aferente realizării obiectivelor respective.

În cazul de față, să zicem –grosso modo, ca experiment de gândire– că există două soluții: una pune accentul pe minimizarea pierderilor de vieți omenești. Cealaltă, pe minimizare costurilor legate de sincopele și turbulențele economice. Ambele operează sub presiunea unei relații invers proporționale între cele două obiective, aflate în tensiune. Adică situația e de așa natură că nu le poți face pe amândouă în același timp și cu același resurse. Ești într-o dilemă atât ca decident, cât și ca specialist. Ce să recomanzi?

Iar realitatea este că cele de mai sus sunt, de fapt, un model simplu. În fapt, aproape orice politică/strategie/măsură care adresează o problema publică mai complexă este multi-criterială, adică vizează o intervenție care va să afecteze mai multe variabile. În cazul de față, să zicem: sănătate, mortalitate, creștere economică, stabilitate socială, calitatea vieții, etc. Ea poate optimiza anumite variabile, dar nu pe toate, în același timp. Vrei sa scazi rata mortalității, atunci vei fi pregătit să acționezi în detrimentul altei variabile, cum ar fi creșterea economică sau calitatea vieții, etc. Evident, raportul exact și trade-off-ul depind de problemă și de context.

Ideea e asta și e o idee cu care publicul nu e obișnuit, cu care este inconfortabil și care nu e populară și nu va fi niciodată populară. Dar asta este. Este imposibil să avem politici perfecte. În sensul de politici care să fie capabile să maximizeze în același timp și sub același raport pe toate palierele și care să minimizeze în mod similar toate costurile și pierderile, în același timp și sub același raport.

Este o situație dramatică, tragică, pe care de fapt marii gânditori politici au sesizat-o din vechime, sub toate aspectele ei etice. S-a scris mult despre dilemele morale ale deciziei publice și despre modul în care diferă de dilemele morale personale. Decizia publică – și studenții ce se specializează în Programul de Master  Philosophy, Politics and Economics al UB, studiază asta – operează într-un spațiu moral diferit de cel al deciziei personale private. Așa arată realitatea, ne place sau nu. Trebuie să ai maturitate profesională și morală ca să o confrunți.

Așadar, în majoritatea situațiilor există mai multe soluții, iar soluțiile respective presupun costuri și trade-off-uri între variabilele-obiectiv. Există un meniu, o listă de opțiuni de strategii și soluții, fiecare cu avantajele și dezavantajele ei. De multe ori sunt incomparabile ca opțiuni valorice. De ce? Pentru că vizează opțiuni sociale diferite privitor la ce variabilă trebuie vizată și în detrimentul cărei alte variabile din set. Sună abstract și dur, dar aceasta e logica deciziilor de politici publice. Ești forțat să alegi: planul care minimizează numărul de victime, dar aruncă în aer economia sau planul care menține echilibrele economice, dar acceptă posibilitatea unui număr mare de victime?

Și problema nu se termină aici. Ramificațiile ei sunt la fel de importante. După cum studenții în anumite domenii de politici publice și administrație publică de la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București ajung să afle foarte repede, o mare parte a pregătirii lor este legată de estimarea și anticiparea acestor ramificații.

Spre exemplu, să zicem că alegi varianta salvării de coronavirus a cât mai multe vieți aici și acum, în dauna echilibrelor economice. Întrebarea este: dacă arunci în aer economia, câte victime va avea recesiunea prin scăderea capacității economice și sociale de a întreține anumite programe medicale și sociale și cum se compară acest număr al victimelor din viitorul mediu cu cel al victimelor imediate ale epidemiei? Sau, dacă alegi varianta salvării de coronavirus a cât mai multor vieți aici și acum, și trebuie să prioritizezi resursele medicale, câți oameni suferind de alte afecțiuni vor fi afectați negativ de această prioritizare?

În absența unui antecalcul de impact e greu de spus dacă într-adevăr strategia de a minimiza variabila mortalitate (pe termen scurt) va duce la o minimizare a mortalității în general sau dacă nu cumva –prin intermediul variabilei intermediare economice sau a realocării- va duce la un total general mai mare al victimelor.

Ce vreau sa spun este că acestea sunt decizii grele. Suntem fericiți că nu suntem acum în poziția de a decide. De aici, o concluzie pentru publicul larg: poate că ne-ar trebui mai multă reținere în a ne manifesta critic și public ca atoateștiutori sau ca instanțe morale supreme în astfel de situații… Este mult mai complicat și dificil decât pare…

Dincolo de aceste observații mai tehnice, să notăm pentru cei tineri, care zilele acestea descoperă importanța unei cariere în domenii dedicate rezolvării sau administrării acestui tip de probleme cu care ne confruntăm acum, faptul că UB are mai multe programe de studii care vizează exact aceste teme, probleme și domenii.

Așa cum constatăm azi, este foarte important ca, în viitor, să avem oameni pregătiți să gândească și să ia decizii în acest tip de circumstanțe ce presupun profunde provocări tehnice, analitice și morale. Și singura modalitate de a avea acești oameni mâine este ca ei să fie pregătiți azi în aceste programe universitare specializate. Vreți să ajutați? Pregătiți-vă azi serios pentru o carieră în domeniu. Gândiți-vă că ceea ce faceți azi este o investiție solidă în voi și în această țară. Faptul ca veți fi pregătiți data viitoare să înțelegeți și să explicați și recomandați cu maturitate morală și competență tehnică va fi cel mai mare ajutor dat publicului și societății românești.

Articol semnat de Dragoș Paul Aligică, profesor de Științe Administrative și KPMG Profesor de Guvernanță la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București.