Universitatea din București organizează, în perioada 9–13 noiembrie 2026, o serie de dialoguri internaționale despre transformările economice, sociale și instituționale generate de schimbarea tehnologică. Programul include o lansare de carte în prezența autorului Natan Sharansk, fost disident sovietic, personalitate marcantă a vieții politice și autor al unor lucrări de referință despre libertate, identitate și democrație, un atelier academic internațional și o serie de conferințe-dialog dedicate transformărilor contemporane și rezilienței societății românești. Lansarea de carte, atelierul academic și sesiunile conferinței sunt deschise publicului.
Reunite sub tema „Transformări sociale și instituționale sub impactul revoluției tehnologice contemporane”, evenimentele pun în discuție întrebări care privesc atât cercetarea academică, cât și viața publică: Cum schimbă inteligența artificială economia și munca? Cum pot instituțiile să răspundă incertitudinii și să păstreze încrederea cetățenilor? Ce contribuție au identitatea și cooperarea dintre instituții și comunități la reziliența democratică? Este România pregătită pentru transformările structurale care se prefigurează în anii următori?
Studenții, cadrele didactice, cercetătorii, profesioniștii din administrație, mediul de afaceri și societatea civilă, precum și toți cei interesați de aceste teme sunt așteptați să ia parte la întâlniri și dezbateri.
„Revoluția tehnologică contemporană nu transformă doar economia și piața muncii, ci însăși arhitectura instituțională a societății și mecanismele prin care cooperăm, luăm decizii și ne guvernăm. Este vorba despre regândirea sistemelor de guvernanță pentru o lume fundamental diferită. Pentru România, miza este majoră. Prin această serie de evenimente, ne propunem să aducem în dialog cercetarea internațională de vârf, comunitatea academică și decidenții publici, contribuind la fundamentarea unei abordări naționale a acestor transformări”, subliniază prof. univ. dr. Paul Dragoș Aligică, cadru didactic al Facultății de Studii Interdisciplinare a Universității din București.
Luni, 9 noiembrie 2026, între orele 16:00 și 18:00, în Sala „Petre Antonescu” a Facultății de Drept (Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46), va avea loc lansarea volumului lui Natan Sharansky, „Apărarea identității și rolul său esențial în protejarea democrației”, în prezența autorului. Întâlnirea va oferi prilejul unui dialog despre relația dintre identitate, libertate și democrație, precum și despre resursele culturale și morale prin care societățile pot răspunde polarizării și presiunilor autoritare. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.
Miercuri, 11 noiembrie 2026, între orele 15:00 și 18:30, Casa Universitarilor (Str. Dionisie Lupu, nr. 46) va găzdui atelierul academic internațional „Regândirea teoriei economice și a sistemelor de guvernanță în lumina schimbărilor tehnologice și instituționale ale secolului XXI”, organizat în cadrul Alianței Europene CIVIS. Atelierul este conceput ca o conversație între cercetători, cu timp dedicat întrebărilor și intervențiilor publicului. Cele două paneluri vor aborda transformările economice și implicațiile lor pentru organizarea și guvernarea societății:
15:00-16:30: „IA, schimbarea economică, firmele și teoria economică a secolului XXI”, cu Samuele Murtinu, de la Universitatea Utrecht, și Félix-Fernando Muñoz Pérez, de la Universidad Autónoma de Madrid. Discuția va urmări impactul inteligenței artificiale asupra firmelor, relației dintre oameni și tehnologie și modului în care înțelegem schimbarea economică
17:00-18:30: „Capitalismul, instituțiile și guvernanța transformărilor tehnologice, economice și sociale”, cu David Gindis, de la Universitatea Warwick, și Giampaolo Garzarelli, de la Universitatea Sapienza din Roma. Panelul va explora adaptarea instituțiilor, rolul expertizei și posibilitățile de experimentare în guvernanță și politici publice
Programul CIVIS include și două întâlniri de lucru cu participare restrânsă, dedicate cooperării academice și pregătirii unui Program Intensiv Mixt (BIP) CIVIS și a unei școli de vară pentru anul 2027, la care se va alătura și Dennis Snower de la University College London.
Joi, 12 noiembrie 2026, publicul este așteptat în Sala de Consiliu a Facultății de Istorie (Bd. Regina Elisabeta nr. 4-12), la conferința națională cu participare internațională „Dezechilibre sectoriale, șocuri organizaționale și reziliență societală”. Evenimentul urmărește dezvoltarea unei abordări naționale pentru România, cu orizont 2030, conectând analiza transformărilor contemporane cu problemele de guvernanță și capacitate instituțională. Ziua cuprinde trei dialoguri internaționale:
11:00-12:30: „Regresul democratic, transformarea tehnologică și reziliența instituțională”, cu Michael Zürn, de la WZB Berlin Social Science Center și Freie Universität Berlin
13:30-15:30: „Guvernare, adaptare și capacitatea statului într-o eră a incertitudinii”, cu Alasdair S. Roberts, de la Universitatea Massachusetts Amherst
16:00-17:30: „De la managementul crizelor la reziliența întregii societăți”, cu Duncan Shaw, de la Universitatea din Manchester
Discuțiile vor urmări modul în care instituțiile democratice răspund presiunilor tehnologice și sociale, capacitatea statului de a învăța și de a se adapta, precum și cooperarea dintre administrație, mediul de afaceri, societatea civilă și cetățeni în anticiparea și gestionarea crizelor.
Vineri, 13 noiembrie 2026, programul continuă la Palatul Victoria, unde ziua va fi dedicată temei „De la analiză la politici publice”. Deschiderea oficială, programată la ora 10:30, va reuni reprezentanți ai Guvernului României, ai Universității din București și ai organizatorilor.
Între 11:00 și 13:00, prof. univ. dr. Paul Dragoș Aligică va modera panelul internațional „Guvernarea transformării tehnologice și instituționale”, cu participarea lui Michael Zürn, Alasdair S. Roberts, Duncan Shaw și David Gindis. Conversația va aborda capacitatea statului, transformarea organizațională și reziliența societală, în dialog cu reprezentanți ai comunității instituționale românești.
De la ora 13:00, un prânz de lucru și mese rotunde tematice vor oferi cadrul pentru discutarea unor direcții de acțiune și posibilități de colaborare privind viitorul administrației publice, transformarea muncii și rolul comunităților în construirea rezilienței. Conferința se va încheia la ora 14:30.
Informații suplimentare și detalii cu privire la participarea la evenimente pot fi solicitate printr-un e-mail la adresa andreea-mihaela.cartis@unibuc.ro.




