Donație organizată de cercul studențesc „Afaceri, Etică şi Responsabilitate Socială” al Facultății de Administrație și Afaceri

Donație organizată de cercul studențesc „Afaceri, Etică şi Responsabilitate Socială” al Facultății de Administrație și Afaceri

26 octombrie, 2016 in Actualitate, Știri

Cercul studențesc „Afaceri, Etică şi Responsabilitate Socială” al Facultății de Administrație și Afaceri a Universității din București (AERS-FAA) colectează, cu ocazia sfintei sărbători a Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării și cărți pentru familiile nevoiașe arondate Parohiei Sf. Ilie Grant (Crângași).

Obiectele pot fi donate în zilele de joi 27.10.2016, luni 31.10, marti 01.11, miercuri  02.11 și joi 03.11.2016, în intervalele orare 12:00-16:00 și 18:15-20:00, studenților care se vor afla în fața secretariatului facultății (etajul I, Facultatea de Chimie și Facultatea de Administrație și Afaceri, Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12). La rugămintea Părintelui Paroh Atanase Costea Tanasache, o mare parte din aceste donații va fi îndreptată către sinistrații din județul Galați. De aceea, îmbrăcămintea groasă și păturile sunt mai mult decât binevenite.

Coordonatorii cercului studențesc „Afaceri, Etică şi Responsabilitate Socială” (AERS) sunt prof. univ. dr. Sorin-George Toma și prof. univ. dr. Paul Marinescu.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.