Universitatea din București a acordat, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat joi, 12 octombrie 2023, distincția de Doctor Honoris Causa secretarului general al Fundației „Alexander von Humboldt”, dr. Enno Aufderheide. Evenimentul de acordare a înaltei distincții a avut loc începând cu ora 14:30, în Sala Senatului din cadrul clădirii Rectoratului Universității din București (Șoseaua Panduri nr. 90, București).
Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din București secretarului general al Fundației „Alexander von Humboldt”, dr. Enno Aufderheide, este un semn de recunoaștere a prestigioasei sale activități științifice și a eforturilor susținute de promovare a științei.
Încă din perioada în care era cercetător în biologie și medicină, dr. Enno Aufderheide a fost preocupat de managementul de calitate al proiectelor și programelor științifice, îmbinând conceptul de cercetare cu ideea de colaborare externă și internațională și preluând responsabilități din ce în ce mai importante în managementul cercetării.
Astfel, a fost șef al German Council for Science and Humanities (Köln), director general pentru Cercetare la Helmholtz Association of German National Research Centers (Bonn și Berlin) și director general pentru Politica de Cercetare și pentru Relații Externe la Max Planck Society. De asemenea, a fost numit director general al Minerva Foundation Institute for Medical Research, sprijinind cooperarea în domeniul cercetării dintre Israel și Germania.
Din anul 2010 este secretarul general al Fundației „Alexander von Humboldt”. Peste 30.000 de oameni de știință din 140 de țări fac parte din rețeaua fundației, dintre care 59 sunt laureați ai Premiului Nobel. În aceasta calitate, dr. Enno Aufderheide a susținut constant întoarcerea tinerilor cercetători în România prin granturi oferite de către Fundația „Alexander von Humboldt”.
Universitatea din București numără, în acest moment, peste 34 de „humboldtieni”, unii profesori emeriți, alții activi în disciplinele matematică, fizică, filosofie, chimie, biologie, istorie, drept, geografie, geologie, lingvistică, științe umaniste.




