Vineri, 5 mai 2023, Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București organizează o Seară Culturală Portugheză. Evenimentul va avea loc la sediul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a UB (Strada Pitar Moș, nr. 7-13, sector 1).
Seara Culturală Portugheză a luat naștere din dorința de a arăta studenților o mare parte din cultura portugheză prin activități interactive și de a strânge la un loc pasionații de această țară. Astfel, în cadrul proiectului se vor desfășura activități specifice culturii portugheze prin întreaga facultate, iar participanții vor avea parte de multe surprize.
,,Ediția de anul acesta va fi una foarte așteptată de către voluntarii ASLS, dar și de către studenți. Pot spune că o să fie o noutate, deoarece nu s-a mai ținut nicio Seară Culturală de trei ani. Pot spune că sunt foarte entuziasmat pentru acest proiect datorită oamenilor cu care lucrez la realizarea acestuia, dar și pentru rezultatul final, care cu siguranță va fi unul bun.
Vom avea diferite activități prin întreaga facultate, începând de la activități specifice culturii portugheze, până la piesă de teatru and so on. Pentru a afla restul, vă așteptăm la Seara Culturală Portugheză. Cred că este un proiect important pentru studenți, deoarece aduce la un loc toți pasionații de limbă portugheză și nu numai. Consider că, prin acest proiect, putem arăta studenților o mare parte din cultura portugheză prin diferite activități interactive”, a afirmat Ștefan-Ionuț Cărămidaru, coordonatorul proiectului.
La edițiilor anterioare ale Serilor Culturale, evenimentul a fost primit cu mult entuziasm, adunând numeroși participanți dornici de înțelege mai bine diverse culturi.
,,Am adorat Serile Culturale; țin minte că am participat la cât de multe am putut, erau prilejul perfect să vezi ce activități au fost pregătite după o zi plină de cursuri și era un mod frumos de a petrece timpul cu oamenii, fie că voiau să încerci Escape Room-ul din sala Emerson sau Treasure Hunt-ul din facultate, cu indicii care aveau legătură cu seara respectivă”, a povestit Lorina Hou, asistent-coordonator „Seara Culturală Britanică”, anul 2019
,,Pentru mine, Serile Culturale erau unele dintre cele mai așteptate proiecte. Abia așteptam să se anunțe câte o seară culturală, pentru că știam că, indiferent de specificul ei sau echipă, o să fie un proiect reușit, super fun și cu o mulțime de activități mișto. Pitarul prindea viață când era câte o seară culturală, prin toată clădirea erau activități și oameni, parcă nici nu ziceai că e facultate. Era totul plin de viață și toată lumea se simțea bine”, a subliniat Carla Ștefănescu, coordonator „Seara Culturală Britanică”, anul 2018
Mai multe informații despre proiect pot fi accesate pe pagina evenimentului.