Echipa reprezentativă de Înot a Universității din București a avut rezultate notabile Campionatul Național Universitar de Înot, găzduit de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în perioada 28-29 aprilie 2023.
Astfel, echipa UB, coordonată de prof. univ. dr. Alina-Mihaela Stoica, cadru didactic la Departamentul de Educație Fizică și Sport al UB, a fost constituită din șase studenți, care au participat la probele individuale de 100m procedeu și la ștafetele de 4x50m mixt și 4x50m liber băieți, câștigând 3 medalii de aur și 1 medalie de bronz la probele individuale și două medalii de argint la cele două ștafete.
La acest campionat de tradiție și anvergură au participat 79 de studenți din 16 universități din țară. În urma rezultatelor remarcabile obținute, echipa Universității din București s-a clasat pe locul V în ierarhia universităților participante.
De asemenea, până sâmbătă, 13 mai 2023, studenții Universității din București, iubitori ai sportului, sunt așteptați să se înscrie și să participe la ediția din anul 2023 a Cupei Universității. Oferta este una variată, persoanele interesate au posibilitatea de a concura pentru toate disciplinele sportive care fac parte din oferta Departamentului de Educație Fizică și Sport – DEFS al Universității din București. De la handbal, tenis de masă, tenis, șah, kaiac și fotbal, la dans sportiv, step aerobic, badminton, baschet, volei, participanții au posibilitatea de a câștiga numeroase premii și, în același timp, să-și întreacă limitele.
Detaliile despre competiții si regulamente pot fi consultate atât pe pagina de Facebook a Departamentului, cât și aici.




