Elevii olimpici români au obținut din nou, în anul 2023, un rezultat remarcabil la Olimpiada Internațională de Matematică (IMO) din Japonia: cinci medalii de aur și una de argint, plasând astfel România pe locul 1 în Europa și pe locul 4 în lume, după China, Statele Unite și Coreea de Sud.
Lotul României a fost coordonat de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe, cadru didactic și prodecan al Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București, și însoțit de lect. univ. dr. Mihai Chiș, cadru didactic la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Vest din Timișoara, de Lucian Țurea, de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București, precum și de Ana Naghi, observator din partea Ministerului Educației.
Anul acesta, olimpicii români au bătut recordul de 194 de puncte înregistrat în 2022, după ce au adunat 208 puncte, stabilind astfel cel mai mare punctaj al lotului român de olimpici la matematică din anul 1995 încoace, când au fost înregistrate 230 de puncte. Elevii au avut două zile de probe, fiecare cu o durată de 4 ore și jumătate.
Laureații Olimpiadei Internaționalei de Matematică 2023 (IMO 2023), care au obținut cinci medalii de aur și una de argint, sunt:
David-Andrei Anghel, clasa a XI-a, care a obținut și medalie de aur în 2022 și medalie de argint în 2021. Este elev la Liceul Internațional de Informatică din București.
Andrei Moldovan, clasa a XII-a, care a obținut medalie de argint la IMO 2022 și 2021. Este elev la Liceul Internațional de Informatică din București.
Pavel Ciurea, clasa a X-a, nou în echipă, elev la Liceul Internațional de Informatică din București.
Robert Dragomirescu, clasa a XII-a, care a obținut medalie de aur în 2022 și Mențiune la IMO 2021. Este elev la Liceul Internațional de Informatică din București.
Andrei-Giovani Chiriță, clasa a XI-a, care a obținut medalie de argint la ediția anterioară a IMO și medalie de bronz în 2021. Este elev la Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu” din București.
Radu-Andrei Lecoiu, clasa a XII-a, care a obținut a obținut tot argint la IMO 2022, iar în 2021 a obținut medalie de bronz. Este elev la Liceul Internațional de Informatică din București.
Cătălin-Liviu Gherghe, mentorul celor mai buni matematicieni
Profesorul Cătălin Gherghe a făcut parte în ultimii ani din echipa de mentori care a coordonat loturile de elevi cu rezultate remarcabile la Olimpiada Internațională de Matematică. Absolvent al Facultății de Matematică și Informatică a Universității București în anul 1991, acesta a obținut titlul de doctor în Matematică în anul 1999, cu lucrarea „Aplicații armonice în varietăți Riemanniene și Hermitiene”, sub coordonarea prof. univ. dr. Stere Ianuș.
Încă de la absolvirea facultății, a parcurs treptele academice, ocupând pozițiile de preparator universitar (anul 1991), asistent universitar (anul 1994), lector universitar (anul 2000) și conferențiar universitar (anul 2006).
Titular al cursului de Geometrie la anul I Licență, acesta a ținut seminare de Geometrie, Geometrie Diferențială, Geometrie Riemanniană, Aplicații armonice.
Profesorul Gherghe are o activitate publicistică prolifică, fiind autorul mai multor articole publicate în reviste de specialitate de circulație internațională, precum și al volumelor Probleme de geometrie proiectivă, Editura Universității din București, anul 2000, și Criptografie. Coduri. Algoritmi, Editura Universității din București, anul 2005 (în colaborare cu Dorin Popescu).
Într-un interviu acordat publicației Europa Liberă România, coordonatorul olimpicilor afirma că elevii care ajung să câștige medalii la competițiile internaționale de matematică sunt dotați cu o inteligență nativă, care îi ajută să obțină performanțe.
„Olimpicii, în special cei de vârf, trebuie să recunoaștem că sunt altfel decât ceilalți, în sensul că există o chestiune nativă. Nu oricine, nu orice elev, oricât de mult ar munci el, va putea ajunge la performanțele pe care le are un olimpic, adică cel care are și ceva nativ. Așa încât trebuie plecat de aici. Dacă un elev care are ceva nativ lucrează 10 ore și la fel lucrează unul care, să zicem, nu are nu are acest dar, diferența este deja făcută”, sublinia profesorul Gherghe.
Profilul academic integral al conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe poate fi consultat aici. Rezultatele finale pe țări la Olimpiada Internațională de Matematică (OIM) din Japonia pot fi consultate pe site-ul oficial al competiției, imo-official.org.