În perioada 22-30 aprilie 2025 s-a derulat un stagiu de mobilitate din cadrul proiectului 2022-1-RO01-KA171-HED-000074401, finanțat prin programul ERASMUS+, care vizează consolidarea relațiilor dintre Universitatea din București și Universitatea „Jiao Tong” din Shanghai, China.
Activitățile didactice s-au desfășurat pe parcursul a cinci zile la School of Urban Design a Universității Jiao Tong din Shanghai, în prezența a circa 50 de cadre didactice, masteranzi și doctoranzi.
Activitățile au inclus cursuri interactive legate de Dinamica urbană, Managementul infrastructurilor verzi urbane și Planificarea teritoriului în România, la care s-au adăugat activități practice în aria naturală protejată Chingming Dongtang, în zona proiectelor de regenerare urbană Bund, Suzhou Creek (Suzhouhe Mengqing Garden, cartierul celor 1000 de arbori, Grădina Hudiewan, Parcul Changshou), suburbia Zhujiajiao și Pudong (Century Park, Centurii Avenue), în muzeele de planificarea a teritoriului și de științe ale naturii (inclusiv secțiunea dedicate naturii urbane din Shanghai) și în grădinile tradiționale chineze din Shanghai și Suzhou (Yu, Zhuōzhèng yuan, Shī Zǐ Lín Yuán).
Activitățile didactice au fost completate de cele administrative (întâlniri cu reprezentanții facultății și departamentului, responsabili de internaționalizare), cercetare științifică (finalizarea unui articol științific și programarea activităților științifice următoare) și de planificare a activităților viitoare.
În cadrul programului, Universitatea din București este reprezentată de prof. univ. dr. habil. Ioan-Cristian Iojă, cadru didactic la Facultatea de Geografie a UB și cercetător științific la Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact (CCMESI), coordonator al proiectului, iar din partea Universității „Jiao Tong” din Shanghai (aflată în Top 50 Shanghai la nivel global), de prof. univ. dr. Junxiang Li, vicepreședinte al Society for Urban Ecology – China chapter.
Activitățile desfășurate au fost apreciate atât de către studenții participanți, cât și de către cadrele didactice participante.
Tematica proiectului se înscrie în domeniul ecologiei urbane, scopul principal fiind îmbunătățirea modului de înțelegere al provocărilor de mediu cu care se confruntă orașele și de a conștientiza soluțiile care pot fi adaptate în diferite contexte biofizice și socioeconomice.




