Echipa Facultății de Drept a Universității din București a câștigat din nou competiția Hexagonul Facultăților de Drept. Rezultatele obținute la ediția din anul 2024 a concursului au fost cele mai bune din ultimii ani, fiind adjudecate de studenții UB opt trofee, trei la probele științifice, trei la cele sportive, participarea la trofeul fair-play și trofeul general.
Ediția din acest an s-a desfășurat la Iași, în perioada 24-25 aprilie 2024, concursul fiind organizat de Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Delegația UB a fost însoțită la Iași de prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății de Drept, iar coordonarea generală a participării a revenit prodecanei conf. univ. dr. Andra Trandafir.
„Suntem fericiți să anunțăm că echipa Facultății de Drept a Universității din București a câștigat și în acest an competiția, dominând din nou concursul la probele științifice. Îi felicităm pentru aceste rezultate pe studenții care au reprezentat Facultatea și pe coordonatorii lor ”, a transmis Facultatea de Drept a UB.
Hexagonul Facultăților de Drept a adus în Iași obișnuitele manifestări științifice (la Drept constituțional, Drept civil și Drept penal), precum și probele sportive (la fotbal, streetball, tenis de masă și șah). În concurs s-au înscris la start echipe ale facultăților de Drept de la universitățile din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu, Timișoara și Chișinău.
La probele științifice, studenții au fost coordonați de masteranzi, doctoranzi, doctori și profesori ai Facultății de Drept a UB
Facultatea de Drept din cadrul Universității din București a reușit să încheie Hexagonul cu următoarele rezultate: locul I la proba de Drept penal, prin studenții Monica Stoica (gr. 403) și Alexandru Popescu (gr. 311), coordonați de dr. Valentina Dinu, cu sprijinul masterandului Tudor Chițimia, drd. Cristian Ioan, drd. Marius Sima și drd. Ștefana Sorohan. Echipa a fost însoțită la Iași de drd. Cristian Ioan. Este pentru al treilea an consecutiv când echipa UB câștigă proba de drept penal.
De asemenea, locul I la proba de Drept constituțional a fost adjudecat tot de UB, prin studenții Mihai-Adelin Lungu (gr. 201) și Alexandru-Daniel Marinescu (gr. 106), coordonați de drd. Cosmin Pintilie, drd. Larisa Ionescu, asist. univ. dr. Andrei Lupu și conf. univ. dr. Ramona Popescu, cadre didactice la Facultatea de Drept a UB. Totodată, echipa formată de studenții Miruna Ciobanu (gr. 416) și Mara Colțan (gr. 304) a reușit să câștige locul al II-lea la proba de Drept civil. Studenții laureați au fost coordonați de drd. Cristian Cealera, cu sprijinul lect. univ. dr. Cristian Paziuc, cadru didactic la Facultatea d Drept a UB, precum și de dr. Ionuț Cofaru, drd. Alexandru Stan, drd. Călin Stefanopol și masterand Mircea Vasile.
La probele științifice, studenții au fost coordonați de profesori de la DELFS al UB
Și la probele sportive, studenții UB au reușit să se impună în fața celorlalți concurenți, Facultatea de Drept a Universității din București reușind să încheie Hexagonul cu următoarele rezultate: locul al III-lea la tenis de masă, prin studentul Darian-Alexandru Trzi (gr. 413), coordonat de lector. univ. dr. Monica Gulap, cadru didactic la Departamentului de Educație Fizică și Sport (DEFS) al Universității din București; locul al III-lea la streeball, prin studentele Ana Simionescu (gr. 306), Elisa- Maria Bretan (gr. 118), Iulia-Karina Popescu (gr. 402), Anais Cătălui (gr. 211), Ștefania Tudor (gr. 205), coordonate de prof. univ. dr. Daniela Aducovschi, cadru didactic la DEFS UB, cu sprijinul lui Andrei Lucian Susai, antrenor de fotbal; locul al III-lea la fotbal, prin studenții Mircea Simion (gr. 212), Teodor Dragomir (gr. 218), Robert Toma (gr. 211), Alexandru Vijlănescu (gr. 212), Claudiu Andrei (gr. 402), Cezar Grigorescu (gr. 402), Ștefan Dragoman (gr. 111), Maximilian Duță (gr. 201), Cosmin Partenie (gr. 413), coordonați de lector univ. dr. Bogdan Gozu și lector univ. dr. Cătălin Șerban, cadre didactice la DEFS al UB care au însoțit delegația și locul al VI-lea la șah, prin studenta Mira-Teodora David (gr. 211), coordonată de prof. univ. dr. Remus Dumitrescu, cadru didactic la DEFS al UB.
„În cadrul acestor probe, împreună cu colegii de la tenis de masă de la celelalte facultăți de drept din țară, Darian Alexandru Terzi a obținut trofeul fair-play. Echipele noastre sportive au obținut cele mai bune rezultate din ultimii nouă ani.
Ca număr de trofee, participarea facultății noastre la această ediție a Hexagonului este cea mai fructuoasă din actualul format al competiției. S-au obținut opt trofee, trei la probele științifice, trei la cele sportive, participarea la trofeul fair-play și trofeul general. Am condus delegația noastră la Iași, iar coordonarea generală a participării a revenit doamnei prodecan conf. univ. dr. Andra Trandafir. Adresăm toate mulțumirile Facultăţii de Drept a Universităţii «Alexandru Ioan Cuza» din Iași pentru primirea călduroasă şi pentru organizarea impecabilă a evenimentului”, a subliniat prof. univ. Răzvan Dincă.