În data de 9 martie 2024, Facultatea de Fizică a Universității din București, a găzduit prima ediție pe anul 2024 a evenimentului International Masterclasses ATLAS – W-Path, organizat de Facultatea de Fizică a UB împreună cu Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH) și European Organization for Nuclear Research (CERN).
Evenimentul, care se desfășoară în cadrul programelor International Masterclasses – hands on particle physics, dezvoltate de International Particle Physics Otreach Group (IPPOG), este dedicat elevilor de liceu și are ca scop introducerea acestora în experimentele de fizica particulelor de la CERN.
Ziua a debutat cu o prezentare a programelor de studii universitare de licență disponibile în oferta educațională a Facultății de Fizică a Universității din București, realizată de lect. univ. dr. Roxana Zus.
În continuare, cei 43 de liceeni prezenți la masterclass au participat la o lecție introductivă în fizica particulelor la energii înalte @ CERN, susținută de lect. univ. dr. Roxana Zus și de coordonatorul grupului ATLAS România, CS I Dr. Călin Alexa (IFIN-HH), care a prezentat și coordonat atelierul practic.

În a doua parte a zilei, elevii au intrat în laboratoarele de calcul și de robotică ale Facultății de Fizică și au analizat date reale înregistrate cu detectorul ATLAS de la LHC (Large Hadron Collider) din cadrul CERN cu sprijinul cercetătorilor și doctoranzilor din UB și IFIN-HH (CS I Dr. Călin Alexa, drd. Ioana Duminică și drd. Matei-Ștefan Filip).

La finalul evenimentului, elevii au participat la o întâlnire online cu cercetătorii de la CERN, dar și cu elevii din alte țări care au participat la același experiment, pentru a-și prezenta și discuta propriile rezultate.
O sesiune specială a evenimentului a fost dedicată prezentării proiectului „SciResCareer – Centru Regional de Orientare și Consiliere în Cariera de Cercetător – București – Ilfov – de la educație preuniversitară la cercetare avansată”.
Prin dezvoltarea, implementarea și operaționalizarea Centrului Regional de Orientare și Consiliere în Cariera de Cercetător – București-Ilfov, proiectul SciResCareer își propune să devină un punct de contact unic între diverse categorii implicate în cercetare și educație: elevi, studenți, doctoranzi, cercetători tineri și cu experiență, cadre didactice implicate în activitatea de cercetare, medici, economiști, ingineri, antreprenori și alte categorii socio-profesionale care doresc să exploreze și să își dezvolte o carieră în cercetare.
Cu acest prilej, elevii au aflat de la lect. univ. dr. Roxana Zus și drd. Andreea Ghinescu despre oportunitățile pe care centrul le oferă. În plus, într-un dialog cu conf. univ. dr. Mădălina Boca, cadru didactic la Facultatea de Fizică, au aflat ce presupune cariera de cercetător.
În acest an, activitatea “International Masterclasses ATLAS – W-Path” de la Facultatea de Fizică a Universității din București a beneficiat de finanțare și prin modulul CERN-RO (PNCD IV – Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării/ Institutul de Fizică Atomică), proiectul DUROCERN – Descoperă Universul cu Romania@CERN (DUROCERN). Echipa de organizare a beneficiat și de suportul echipei administrative din facultate și din universitate.

























