Geoparcul Dinozaurilor a prezentat în Germania o expoziție de promovare a patrimoniului geoparcurilor europene

Geoparcul Dinozaurilor a prezentat în Germania o expoziție de promovare a patrimoniului geoparcurilor europene

05 aprilie, 2019 in Actualitate, International, Știri

Expoziția Stone made objects realizată de Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, a ajuns în Geoparcul „Swabian Alb” din Germania. Obiectele provenite din geoparcuri UNESCO europene, care spun povestea legăturii dintre Om și Pământ, parte a patrimoniului cultural intangibil, au putut fi admirate pe tot parcursul celei de a 43-a întâlniri a Comitetului de Coordonare al Rețelei Europene a Geoparcurilor.

Evenimentul, găzduit de orașul german Aalen, a reunit peste 150 de reprezentanți ai 72 de geoparcuri din 25 de țări europene. Întâlnirea Comitetului de Coordonare al Rețelei Europene a Geoparcurilor a marcat și câteva evenimente importante. Anul acesta se împlinesc 15 ani de la înființarea Rețelei Internaționale a Geoparcurilor UNESCO și trei ani de la înființarea Programului UNESCO pentru Geoștiințe și Geoparcuri. Participanții la întâlnire au adoptat o declarație comună prin care își afirmă angajamentul de a continua acest program și de a oferi, în cadrul UNESCO, sprijinul și experiența Rețelei în punerea în aplicare a acestui program de succes.

În acest context, expoziția Stone made objects prezentată de Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”, precum și un târg de produse locale din geoparcuri, au marcat importanța conservării patrimoniului geologic și cultural din geoparcurile europene pentru dezvoltarea durabilă a comunităților locale.

Întâlnirea Comitetului de Coordonare a Rețelei Europene a Geoparcurilor a fost un bun prilej de schimb de experiență și de prezentare a proiectelor derulate în geoparcurile europene. Rezultatele obținute până acum în cadrul proiectului Interreg Danube Geotour au fost prezentate de directorul Geoparcului Dinozaurilor „Țara Hațegului”, Alexandru Andrășanu, împreună cu ceilalți parteneri în proiect. Acest proiect internațional a fost inițiat de Geoparcul UNESCO Idrija din Slovenia, prin  Heritage Centre Idrija și reunește 11 parteneri din 10 țări (Slovenia, Ungaria, Austria, Croația, Cehia, România, Slovacia, Finlanda, Portugalia și Franța) din geoparcuri, parcuri naturale și universități din țările dunărene dar și din Rețeaua Europeană a Geoparcurilor. De asemenea, Danube GeoTour se bucură de sprijinul Rețelei Internaționale a Geoparcurilor, partener în proiect.

Proiectul beneficiază de co-finanțare (ERDF, IPA) prin Programul european transnațional Dunărea (Interreg – Danube Transnational Programme). Mai multe detalii despre acest proiect sunt disponibile aici.

Următoarea întâlnire în cadrul Rețelei Internaționale a Geoparcurilor va avea loc în luna septembrie a acestui an, în Geoparcul UNESCO Sierra Norte de Sevilla, Spania. În septembrie 2020, România, prin Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, va găzdui pentru prima dată în România o întâlnire din cadrul Rețelei Europene a Geoparcurilor.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.