Facultatea de Biologie a Universității din București anunță cu profundă tristețe încetarea din viață, în data de 16 februarie 2024, a prof. univ. dr. Marieta Costache.
O prezență distinsă printre colegi și un excepțional model pentru studenții săi, prof. univ. dr. Marieta Costache părăsește mult prea timpuriu o carieră remarcabilă. Licențiată în 1984 a Facultății de Biologie a Universității din București, în care avea să profeseze ca cercetător începând din 1990, prof. univ. dr. Marieta Costache a deținut titlurile de doctor în Biologie, Specializarea Biochimie, Universitatea din Bucureşti, lucrarea cu titlul „Funcţia şi controlul genetic al α-L-fucozil transferazelor şi oligozaharidelor tisulare la vertebrate” (1997), coordonator prof. dr. Dana Iordăchescu, respectiv doctor în Știinţe, specializarea „Biologie Moleculaire de la Cellule”, Universitatea Paris-XI, Franţa (2000).
A urmat, de asemenea, stagii postdoctorale la Institutul de Biotehnologie, Facultatea de Ştiinţe, Limoges (Franţa), în cadrul echipei „Fiziologie moleculară normală şi patologică”, având-o drept coordonator pe prof. dr. Marie-Helene Ratinaud, precum și la Universitatea Paris-Sud, Unitatea de Cercetare asupra Diferenţierii Celulare Intestinale-INSERM 178, în cadrul echipei „Biologia Moleculară a Fucoziltransferazelor”, Villejuif-Paris, Paris (Franţa), alături de dr. Rafael Oriol și prof. dr. Michel Jacquet.
În cadrul Facultății de Biologie a Universității din București, prof. univ. dr. Marieta Costache a susținut, pe lângă conducerea de doctorat, numeroase cursuri de înalt nivel științific, dintre care amintim: Curs de Tehnici de avansate în Biologie Moleculară, master Biochimie și Biologie Moleculară, an IV (1995–2007); Curs Acizi Nucleici, ciclul licență anii II și III Biochimie (1998-2008); Curs de Patologie Moleculară, ciclul master anii IV și V Master Biochimie şi Biologie Moleculară (2000-2024); Curs Biologie Moleculară pentru ciclul licență, anul II Biochimie (2002-2022).
Cu o vastă experienta managerială și adminstrativă, prof. univ. dr. Marieta Costache a făcut parte din Senatul Universității din București și din Consiliul Științific al Universității din București și a reprezentat Facultatea de Biologie si Universitatea în cadrul ARACIS si în CNATDCU.
Cadru didactic cu o conduită ireproșabilă, mentor pentru generații de profesori, cercetători și specialiști din țară și străinătate, prof. univ. dr. Marieta Costache a susținut cu o energie inepuizabilă o activitate științifică memorabilă, luptând în ultimii ani, cu discretă, dar imensă forță, împotriva grelelor suferințe fizice.
Păstrându-i o caldă amintire, Universitatea din București și colegii din colectivul Facultății de Biologie transmit condoleanțe familiei sale. Fie ca gesturile generoase de care viața domniei-sale a fost încununată să se întoarcă acum cu forță luminoasă și mângâietoare spre cei care o vor păstra pentru totdeauna în inimile lor.